După cercetările făcute la locul accidentului mortal petrecut, în data de 21 iunie, pe strada General Dăscălescu din Piatra-Neamț , polițiștii au stabilit că bărbatul care a fost călcat de TIR se afla în traversare pe trecerea pentru pietoni. Cel mai probabil șoferul circula cu viteză, pentru că a reușit să oprească după câteva zeci de metri de locul impactului, dar detaliile vor fi stabilite după efectuarea unei expertize.
“Din primele cercetări a reieşit că un bărbat de 61 de ani, din Ucraina, a condus un autocamion ce tracta o semiremorcă, pe DN 15, din direcţia Piatra Neamţ – Dumbrava Roşie, iar la o trecere pentru pietoni de pe strada Gral. Nicolae Dăscălescu, a surprins şi accidentat un pieton de 68 de ani, din Piatra Neamţ, angajat în traversarea străzii. În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul pietonului, cadavrul acestuia fiind transportat la Serviciul Medicină Legală Neamţ, pentru efectuarea necropsiei. Conducătorului auto a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ”, a precizat agentul șef adjunct Robert Costân, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
În Piatra-Neamț prima cauză de accident din ultimii ani este neacordarea de prioritate, iar cocoașele care au fost demontate de la trecerile pentru pietoni de pe strada General Dăscălescu aveau rolul lor, iar numărul accidentelor scăzuse. Pentru a preveni producerea altor evenimente rutiere grave s-a procedat la montarea unor stâlpișori în proximitatea trecerilor pentru pietoni, astfel încât șoferii să-i vadă din timp pe cei care intenționează să traverseze. (C.M.)