Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care figura pe lista persoanelor urmărite internațional, a fost prins de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Neamț, împreună cu cei din Secția de Poliție Rurală Ștefan cel Mare, în localitatea Dragomirești.
Potrivit IPJ Neamț: „Față de acesta, autoritățile judiciare din Italia au emis mandat european de arestare, pentru comiterea pe teritoriul acestui stat a infracțiunilor de furt organizat sau armat, fiind condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani, 4 luni și 28 de zile”.
După reținerea sa, bărbatul a fost dus la Parchetul de lângă Curtea de Apel Bacău, unde a primit o ordonanță de reținere pentru 24 de ore. În prezent, el se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, unde urmează să fie luate măsurile legale necesare în continuare.
Denisa POPA