Bărbat reținut după ce a fugit de polițiști. Conducea fără permis și a refuzat testarea alcoolscopică

Un bărbat din Borlești a fost reținut de polițiști după ce a fost prins conducând fără permis și a refuzat atât testarea cu etilotestul, cât și recoltarea probelor biologice.

Potrivit IPJ Neamț, incidentul a avut loc luni, 23 februarie, în jurul orei 18:15, pe DC 125, în localitatea Borlești. Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Borlești au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism aflat în trafic. Șoferul nu a oprit, continuându-și deplasarea.

Oamenii legii au pornit în urmărirea mașinii, reușind să o oprească după aproximativ 2,5 kilometri, pe strada Aleea Poieniței din aceeași localitate.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că la volan se afla un bărbat de 45 de ani, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.

Mai mult, întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost solicitată testarea cu aparatul etilotest. Bărbatul a refuzat însă testarea. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, însă, în prezența personalului medical, a refuzat și această procedură.

În urma celor constatate, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Neamț.

„Continuăm cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, au declarat reprezentanții IPJ Neamț .

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora