Bărbat găsit spânzurat în Țibucani. Poliția a deschis dosar penal

Un bărbat de 59 de ani a fost găsit fără suflare, marți, 24 februarie, în locuința sa din comuna Țibucani.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Neamț, în jurul orei 11:30, oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni au fost alertați prin apel la 112 de către un bărbat care a anunțat că și-ar fi găsit fratele, în vârstă de 59 de ani, spânzurat în propria locuință.

La fața locului au intervenit polițiștii, care au demarat imediat verificări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs decesul.

Trupul neînsuflețit a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Neamț, urmând să fie efectuată necropsia pentru determinarea cauzei exacte a morții.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate.

Autor:

Popa Denisa
Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora