Bărbat de 32 de ani, găsit inconștient pe stradă. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni au fost sesizați marți, 4 martie, în jurul orei 21:17, prin apel la 112, după ce o persoană ar fi fost găsită căzută pe stradă, în stare de inconștiență.

Potrivit IPJ Neamț, ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un echipaj medical efectua manevre de resuscitare, însă fără rezultat. A fost declarat decesul unui bărbat de 32 de ani, din localitatea Păstrăveni.

Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă.

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...