isu pompieri masina 12Actualizare: Bărbatul era angajat ca operator ajustare la o firmă de prelucrări metalice din Gâdinţi care avea un punct de lucru în Cordun. Corpul acestuia a fost găsit lângă un transformator electric şi, de aici, presupunerea că decesul ar fi survenit prin electrocutare.

IPJ Neamţ a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, conducerea firmei urmând să fie trasă la răspundere pentru moartea acestuia.

În paralel, ITM Neamţ face propria anchetă şi va stabili măsurile legale ce trebuie luate de angajator pentru a se conforma normelor legale de securitate şi sănătate în muncă şi eventualele sancţiuni.

Corpul neînsufleţit a fost transportat la Medicină Legală, necropsia urmând să stabilească cauza exactă a morţii.

Știre iniațială: Astăzi dimineață, 24 mai, angajații unei firme din Cordun au făcut o descoperire macabră. Într-o hală dezafectată ei au găsit corpul carbonizat al unui bărbat, în vârstă de aproximativ 52 de ani, despre care, pompierii ajunși la fața locului, presupun că s-ar fi electrocutat.

La locul accidentului efectuează cercetări un echipaj al IPJ Neamț și inspectori ai ITM, pentru că accidentul mortal s-a produs în timpul serviciului. Un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere și un echipaj cu ambulanță de la SAJ sunt, de asemenea, la fața locului.

Vom reveni cu detalii despre acest caz.

Angela Croitoru

Articolul precedentMesaj privind 147 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal
Articolul următorMedicul care a anunțat variola și a fost internat la psihiatrie presta gărzi la Spitalul Județean Piatra-Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.