Banii găsiţi de poliţişti la Tîrgu Neamţ au fost revendicaţi

Banii găsiţi, în ziua de 12 aprilie, de agenţii de poliţie Mihai Roşca şi Mihai Ancuţa, care se aflau în patrulare, au fost revendicaţi de o femeie din Petricani. În ziua de 20 aprilie, femeia s-a prezentat la poliţie şi a declarat că fratele ei, care lucrează în Anglia şi între timp a plecat înapoi la muncă, a schimbat 300 de lire în ziua cu pricina şi a pierdut banii, în apropierea unei tipografii din oraş.

Poliţiştii au luat legătura cu bărbatul, care are 43 de ani şi este din Tîrgu Neamţ, iar el a confirmat întâmplarea şi a fost de acord ca banii (1595 de lei) să fie predaţi surorii sale.

Reamintim că agenţii care au găsit banii i-au predat ofiţerului de serviciu de la Poliţia Tîrgu Neamţ, iar Biroul de presă al IPJ a făcut un apel public pentru găsirea persoanei care i-a pierdut, însă nu a precizat suma.

C.M.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Iași. Foto. Incendiu provocat de copii în apropierea casei!

Pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină pentru...

Botoșani. Foto. Tânăr accidentat grav după o coliziune la Vlădeni

Duminică, 3 octombrie 2026, un apel la 112 anunța...

Botoșani. Foto. A pierdut 40 tone de furaje din cauza unui foc de miriște. Pompierii și voluntarii au luptat patru ore cu focul!

Un incendiu s-a produs, vineri, 2 octombrie 2026, după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Crasnaleuca, din județul Botoșani. Un depozit de furaje, situat într-o fermă, a fost cuprins de flăcări, după ce în apropiere cineva a dat foc la resturile vegetale de pe o miriște. 

Atenție, șoferi! Elicoptere vor survola principalele drumuri din județ

Șoferii din județul Neamț trebuie să fie atenți în...

Bodești Incendiul provocat de la Oșlobeni – raportul polițiștilor

Actualizare: Femeia acuzată că incendiat o anexă din gospodăria...

FOTO&VIDEO Botoșani. Echipamente noi pentru polițiștii criminaliști

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani...

Suceava. Incendiu puternic la o casă din Hancea

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de 2...