Bani pentru persoanele cu handicap

handicap

Consiliul Local Piatra Neamț s-a întâlnit miercuri în ședință ”de îndată” pentru ca persoanele cu handicap și însoțitorii acestora să-și poată primi cât mai repede salariile și indemnizațiile pentru luna octombrie. Deși banii pentru acest capitol au sosit deja de la ministerul de finanțe aceștia nu puteau fi trimiși către beneficiari fără acordul Consiliului Local Piatra Neamț. Odată reunit Consiliul Local, bugetul a fost rectificat, cu sumele alocate la acest capitol, iar de mâine oamenii vor începe să-și primească banii. Luna aceasta, deși cu întârziere, au fost alocați, pentru plata salariilor și indemnizațiilor persoanelor cu handicap și însoțitorilor 153.291 lei pentru salarii și 270.230 de lei pentru indemnizații. (I.C.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...