0:00

Olaru şi Sarion, bătălia pentru viceprimar
* Sarion: “Oamenii sunt revoltați și o să vină mâine aici minimum 200 de oameni”
* Olaru: “M-au amenințat. (…) Îi voi da în judecată pe toți”

Balamucul de la Girov nu se oprește, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Scandalul de la Primăria Girov continuă și după reinstaurarea primarului Vasile Olaru, acesta fiind întreținut, din câte se pare, intenționat, pentru a crea o stare perpetuă de neliniște. Astfel, ieri, 19 mai, la primele ore ale dimineții, primarul Vasile Olaru a emis câteva dispoziții care au inflamat și mai mult starea consilierilor locali din tabăra Sarion, Enache, Guriuc, Năforeanu etc. Și asta, din două motive. Primul a fost că Ion Purcel a fost renumit în funcția de viceprimar în baza unei sentințe dată de justiție și pusă în practică în prezența executorului Tănase Neneci. Al doilea motiv a fost că același primar, printr-o altă dispoziție, i-a retras secretarei Adriana Roca anumite obligații de serviciu.

Balamucul de la Girov nu se oprește, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Sarion: “Comuna este blocată din cauza dlui. Olaru”

Dânsul a început să dea afară viceprimarul prin dispoziții fără să fie înregistrate. A oprit licitația de balastare, de asfaltare, a oprit tot. El aduce bani și face tot el. Oamenii sunt revoltați și o să vină mâine aici minimum 200 de oameni. O să vedeți ce-o să se întâmple. Nu-i revoltez eu, comuna este blocată din cauza domnului Olaru, pentru că nu poate să conducă un pușcăriaș o primărie și o comuna întreagă. Dacă domnul prefect crede că este normal așa?!…”, a declarat consilierul local Florinel Sarion, ex-viceprimar. De acest scandal nu a scăpat nici executorul Tănase Neneci. “Acum câțiva ani i-a dat în biroul său unei femei una peste gură de i-a sărit dinții din gură. A cerut bani și eram acolo, în birou, acum 2-3 ani”, a declarat Ovidiu Vasile.

Balamucul de la Girov nu se oprește, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Olaru: “M-au amenințat, m-au înjurat, m-au făcut în tot felul”

În replică Vasile Olaru, primarul comunei, a declarat: “Eu am dat niște dispoziții, prin care am revocat o parte din cele care au fost date în perioada în care am lipsit, printre care și punerea în aplicare a sentinței civile pentru Purcel Ion, pentru revenirea pe postul de viceprimar, conform acelei sentințe executorii. Am un al doilea proces-verbal din partea executorului, care spune clar că trebuie să fie repus pe funcție și să i  se dea drepturile salariale pe perioada cât a fost întreruptă activitatea lui. Am dat acea dispoziție și am respectat legea și sentința civilă urmare a punerii în executare a acestei hârtii, a venit grupul de consilieri în frunte cu domnii Sarion, Enache, Năforeanu, prin care m-au amenințat, m-au înjurat, m-au făcut în tot felul. Domnul Năforeanu a pus mâna pe acest obiect, nu știu cum îi zice, ca să-mi dea în cap și să scape comuna de mine. Îi voi da în judecată pe toți. În privința secretarei, până la terminarea anchetei Prefecturii Neamț, i-am retras anumite sarcini de serviciu, printre care și cea din Comisia comunală de aplicare a legilor fondului funciar,,.

Balamucul de la Girov nu se oprește, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Consilierul Valeriu Andrieș a precizat că “după emiterea sentinței civile, Ion Purcel a încercat de mai multe ori să revină în funcția de viceprimar sau să primească banii așa cum a hotărât instanța, dar nimeni nu l-a luat în seamă. Acesta este adevărul, nu ce spun ei”.

Desigur, datorită intereselor de tot felul, scandalul de la Girov va continua, după declarațiile combatanților și în zilele următoare. Suntem curioși să aflăm când se va termina toată dihonia. (C. NEGRU)

Articolul precedentGale de Excelență pentru romașcani
Articolul următorHCM Roman – Jolidon Cluj 31 – 27