Un bărbat, de 39 de ani, din comuna Alexandru cel Bun, a fost reținut și băgat în arest de polițiști. Bărbatul a fost oprit de un echipaj de la Secția Rurală Gârcina, în timp ce conducea mașina chiar prin comuna Alexandru cel Bun. Când a văzut că polițiștii scot etilotestul, bărbatul a rupt-o la fugă. „La data de 2 august a.c., poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Gârcina au depistat un bărbat, de 39 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 157 C, în localitatea Alexandru cel Bun. În momentul în care a coborât din autoturism, conducătorul auto ar fi încercat să fugă, fiind prins şi imobilizat de poliţişti. Bărbatul din Alexandru cel Bun a fost condus la sediul poliţiei, în vederea continuării cercetărilor. Totodată, acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest. Astfel, bărbatul a fost condus la spital, unde, în prezenţa personalului medical, a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Nemțeanul a fost reținut pentru 24 de ore și băgat în arest, fiind acuzat de infracțiunea de refuz de la prelevarea mostrelor biologice. (C.I.)