Un tânăr în vârstă de 18 ani din Bacău și-a pierdut viața după ce s-ar fi aruncat în fața unui tren de călători care circula pe ruta București – Iași, pe fondul unei suferințe în dragoste.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Bacău, tragedia s-a petrecut în noaptea de 8 aprilie, în jurul orei 00:15. Impactul a fost fatal, iar echipajele sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru salvarea tânărului, fiind constatat decesul.
Surse apropiate susțin că băiatul ar fi trecut printr-o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional, existând indicii că gestul său ar fi fost influențat de probleme sentimentale.
Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Feroviare Bacău au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările.
Denisa POPA
Foto: ilustrativă





