Un incendiu de proporții a distrus, marți, 20 ianuarie, trei case de locuit și trei anexe gospodărești în satul Lupești, comuna Mănăstirea Cașin, județul Bacău. Flăcările s-au extins rapid din cauza construcțiilor amplasate foarte aproape unele de altele, suprafața afectată fiind de aproximativ 500 de metri pătrați.
Pentru gestionarea situației de urgență au intervenit 21 de pompieri militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autofreză, o autospecială pentru intervenții și comandă, precum și o ambulanță SMURD. Misiunea a fost una dificilă, accesul către gospodării fiind îngreunat, iar intervenția desfășurându-se în condiții de temperaturi negative extreme.
Incendiul a fost lichidat, iar în prezent echipajele operative acționează pentru înlăturarea efectelor negative și stabilirea măsurilor complementare necesare.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un coș de fum amplasat necorespunzător față de materiale combustibile.
Foto: ISU Bacău


