Bacău. Trei case și două anexe cuprinse de flăcări în Poiana Sărată

Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă dimineață, în jurul orei 04:00, în comuna Oituz, satul Poiana Sărată.

Potrivit reprezentanților ISU Bacău, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe gospodării. La fața locului au ajuns echipaje din cadrul Detașamentul de Pompieri Onești, cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru primă intervenție și comandă, precum și o ambulanță SMURD.

De asemenea, au fost alertate Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență și echipe ale Delgaz Grid.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta violent la trei case de locuit și două anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Intervenția a fost una complexă, având în vedere riscul de propagare la alte construcții din apropiere.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Totuși, proprietarii a două dintre locuințele afectate au suferit atacuri de panică și au fost monitorizați la fața locului de echipajul SMURD.

Cauza probabilă a producerii incendiului este în curs de stabilire de către autorități.

Foto: ISU Bacău

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...