Bacău. Trei bărbați au fost reținuți după ce au distrus o mașină și au agresat două persoane

Bacău. Trei bărbați au fost reținuți după ce au distrus o mașină și au agresat două persoaneTrei bărbați din Corbasca au fost reținuți pe data de 24 septembrie, fiind suspectați că au comis patru infracțiuni în urma unei altercații.

Potrivit IPJ Bacău: „Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 18 septembrie a.c, în jurul orei 00.30, 4 bărbați ar fi coborât dintr-o autoutilitară, în fața locuinței unui bărbat de 46 de ani, din comuna Corbasca, unde, pe fondul unor neînțelegeri ar fi lovit cu picioarele autoturismul acestuia, ar fi provocat scandal, l-ar fi amenințat și l-ar fi lovit pe bărbat și fiul acestuia, de 23 de ani”.

În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei dintre bănuiți, cu vârste cuprinse între 17 și 31 de ani. Aceștia au fost introduși în Arestul IPJ Bacău.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, pentru săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violenţe, distrugere, ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Foto: IPJ Bacău

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...