hidro caralita bacauCel mai mare producător de energie electrică din România, Hidroelectrica, a anunțat o nouă licitație deschisă cu strigare pentru 20 de active, microhidrocentrale de mică putere, aflate în diferite zone din țară, beneficiare ale schemei de sprijin prin certificate verzi. Printre acestea se afla și microhidrocentrala Caralița, de pe Trotuș, construită în apropierea localității Asău. Licitația a fost anunțată pentru perioada 30 martie – 2 aprilie. Hidroelectrica, o companie aflată în insolvenţă pâna de curând, continuă încercarea de a vinde active, invocând „accelerarea privatizării în România” şi Strategia energetică a României în perioada 2007 – 2020. Pentru microhidrocentrala Caraliţa, preţul de pornire al licitaţiei este de peste 3,7 milioane de lei (fără TVA), aşa cum a fost şi la licitaţia organizată acum aproape un an. Organizatorii au anunţat că la licitaţie vor fi admişi numai cei care vor menţine obiectul de activitate al microhidrocentralelor, vor respecta reglementările specifice sectorului energetic, îşi vor asuma, dacă este cazul, programele de investiţii pentru protecţia mediului şi vor prelua personalul de la aceste obiective. Garanţia cerută cumpărătorului este de 10% din preţul de pornire. Deschiderea plicurilor cu oferte se va face, în cazul Caraliţa, pe 23 martie, iar licitaţia va avea loc pe 30 martie. Microhidrocentrala Caraliţa este administrată de Sucursala Bistriţa a Hidroelectrica şi are o putere instalată de 1.000 kW (e-proiect 4.400 MW). Oficialii Hidroelectrica precizau, în 2013, la alt termen de licitaţie, că vânzarea microhidrocentralelor este impusă de costurile de operare şi mentenanţă semnificativ mai mari decât veniturile pe care le generează.

Articolul precedentNEAMŢ: Criminal de 15 ani deferit justiţiei
Articolul următorNEAMŢ: Patronul Ga Pro Co Chemicals Săvinești audiat la DIICOT
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.