BACĂU: Reţinut, pentru că trăgea cu praştia după maşini!

OLYMPUS DIGITAL CAMERAUn bărbat, în vârstă de 46 de ani, din Bacău, bănuit de poliţişti că, de la balconul locuinţei sale, ar fi lansat cu o praştie pietre asupra autoturismelor aflate în trafic, provocându-le distrugeri, a fost reţinut pentru 24 de ore, relatează stiripesurse.ro.

„Poliţiştii au găsit în locuinţa sa, în urma unei descinderi în baza unei autorizaţii emise de Judecătoria Bacău, şi alte pietre, precum şi o arbaletă introdusă ilegal în ţară, mai multe săgeţi aferente acestei arme, două săbii, patru boxuri metalice”, a declarat sâmbătă, 28 martie, inspector principal Narcisa Butnaru, ofiţer de relaţii publice în cadrul IPJ Bacău.

Potrivit reprezentantei IPJ Bacău, suspectul, care refuzase iniţial să permită accesul poliţişti în locuinţa sa, a fost condus la sediul Secţiei nr. 2 Poliţie în vederea continuării cercetărilor privind „săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi contrabandă calificată”.

Bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Tânăr din Neamț arestat după ce a agresat doi localnici în propria locuință

O agresiune de o violență extremă a avut loc...

FOTO. Suceava. Ceremonie Militară de reînhumare a boierului Luca Arbore

Numele Hatmanului Luca Arbore este cunoscut atât iubitorilor de...

Calendarul plății pensiilor pentru luna septembrie

Pensionarii nemțeni care au optat pentru plata drepturilor bănești...

Tragedie teribilă în Neamț – o femeie a fost înjunghiată de un bărbat care ulterior și-ar fi luat viața

Zi neagră pentru comunitatea din Barticești, județul Neamț, unde,...

Reținut de polițiști după ce și-a lovit iubita chiar în fața casei!

Un bărbat din comuna Huruiești, județul Bacău, a comis-o...

FOTO. Suceava. Ceremonie Militară de reînhumare a boierului Luca Arbore

Numele Hatmanului Luca Arbore este cunoscut atât iubitorilor de...

Calendarul plății pensiilor pentru luna septembrie

Pensionarii nemțeni care au optat pentru plata drepturilor bănești...

Reținut de polițiști după ce și-a lovit iubita chiar în fața casei!

Un bărbat din comuna Huruiești, județul Bacău, a comis-o...

Avertizare noowcasting de furtună cu gheață în Neamț și Suceava

Meteorologii au emis, duminică, 30 august 2026, în urmă...

Bacău. Scandal cu polițiști și focuri de armă într-un bar

Într-un bar, din comuna Faraoani, județul Bacău, sâmbătă, 29...

Încep ploile în Neamț, Suceava și zona vestică a Bacăului!

Meteorologii ANM au emis o avertizare meteo cod galben...