BACĂU / NEAMŢ: A fost odată un derby

stiinta unicAltă dată era un derby; al Moldovei şi nu numai. Acum, e un simplu meci de campionat. Cu învingătoarea dinainte ştiută; cum Dumnezeu s-ar putea împiedica Ştiinţa de Unic?, se întreabă “Deşteptarea”. Calificată în semifinalele Cupei României, echipa antrenată de Florin Grapă îşi continuă cursa şi în campionat, unde o victorie în jocul de sâmbătă (ora 17:00, Sala Sporturilor), contra pietrencelor, i-ar consolida poziţia de lideră. Asta în condiţiile în care etapa a 18-a o obligă pe rivala CSM Bucureşti să se deplaseze pe terenul lui Dinamo.

“Chiar dacă Unic nu mai este echipa din anii trecuţi, nu trebuie să o subestimăm”, a declarat antrenorul Ştiinţei, Florin Grapă, care poate conta pe întreg lotul de jucătoare. Singura incertitudine este a bulgăroaicei Yuliya Stoyanova, care s-a accidentat la gleznă în returul de Cupă de miercuri, cu CSM Bucureşti, în urma unui contact cu conaţionala sa Eva Yaneva.

Programul complet al etapei a 18-a a Diviziei A1: Alba Blaj- CSM Lugoj, Dinamo – CSM Bucureşti, Penicilina Iaşi- CSM Satu-Mare, Ştiinţa – Unic Piatra Neamţ, SCMU Craiova – CSM Târgovişte, U Cluj – Medicina Târgu-Mureş.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...