Bacău. Incendiu puternic la un restaurant. Focul a cuprins acoperișul pe 500 de metri pătrați

Bacău. Incendiu puternic la un restaurant. Focul a cuprins acoperișul pe 500 de metri pătrațiActualizare: Conform informațiilor publicate de Mesagerul de Bacău, incendiul ar fi survenit la Ferma Stâna Dacilor din Slănic Moldova.

Știre inițială: Un incendiu a izbucnit, în această după-amiază, 28 februarie, la restaurantul unei pensiuni din stațiunea Slănic Moldova.

Pompierii militari din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” au intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și comandă, precum și cu o ambulanță SMURD aparținând Detașamentului de Pompieri Onești.

În sprijinul acestora a acționat și o autospecială de stingere din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Slănic Moldova.

Potrivit ISU Bacău, la sosirea forțelor de intervenție, flăcările se manifestau generalizat la nivelul acoperișului clădirii, afectând o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați.

Bacău. Incendiu puternic la un restaurant. Focul a cuprins acoperișul pe 500 de metri pătrațiIncendiul a fost localizat, iar echipajele lucrează în continuare pentru lichidarea completă a focarelor și înlăturarea oricărui pericol de reaprindere. (Denisa POPA, Foto: ISU Bacău)

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Intervenție la Roman după o scurgere de gaz într-un bloc

Pompierii nemțeni au intervenit, luni după-amiază, 27 iulie, după...

Practici înșelătoare în obținerea certificatul RAR Auto-Pass

Registrul Auto Român atrage atenția asupra unor practici înșelătoare...

Neamț. Accident pe E-85 la Cordun

Duminică, 26 iulie, două persoane au fost rănite într-un...

Intervenție la Roman după o scurgere de gaz într-un bloc

Pompierii nemțeni au intervenit, luni după-amiază, 27 iulie, după...

Practici înșelătoare în obținerea certificatul RAR Auto-Pass

Registrul Auto Român atrage atenția asupra unor practici înșelătoare...

Neamț. Accident pe E-85 la Cordun

Duminică, 26 iulie, două persoane au fost rănite într-un...

Ziua Imnului Național al României marcată la Piatra Neamț

Garnizoana Piatra Neamț organizează ceremonia militară dedicată Zilei Imnului...

Suceava. Atenționare meteo cod galben: averse torențiale, vânt, vijelii, descărcări electrice și grindină

Administrația Națională de Meteorologie a transmis două atenționări meteo...