Continuă acțiunile de prevenire și combatere a delictelor silvice
Peste 37 de m.c. de material lemnos confiscat și sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 30.000 de lei. Acestea sunt rezultatele acțiunii desfășurate de polițiști, în județul Bacău, la data de 13 februarie, pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice. Polițiștii de ordine publică, în colaborare cu reprezentanți ai Direcției Silvice Bacău, au desfășurat o nuoă acțiune de verificare a legalități activităților de exploatare, transport, prelucrare și valorificare a materialelor lemnoase din fondul forestier.
Astfel a fost identificat un bărbat de 46 de ani, care în calitate de administrator al unei societăți comerciale a emis un aviz de însoțire secundar pentru cherestea rășinoase fără a preciza sortimentele și numărul de bucăti transportate. S-a dispus sancționarea contravențională a societății comerciale în cauză conform prevederilor Legii 171/2010.
În comuna Brusturoasa, a fost identificată o instalație de debitat neautorizată, care a prelucrat cantitatea totală de 10,579 m.c. cherestea rasinoase. De asemenea a fost identificată cantitatea e 0,83 mc bușteni rășinoase pentru nu s-au prezentat documente de proveniență. S-a dispus sancționarea contravențională a persoanei în cauză cu amendă în valoare de 2000 lei și confiscarea materialului lemnos.
Pe raza localității Măgirești a fost identificat un bărbat, care în calitate de angajat al unei societăți comerciale transporta 18,65 m.c. lemn rotund diverse specii pentru care a prezentat un aviz de însoțire primar, care nu corespundea din punct de vedere cantitativ și calitativ. S-a dispus măsura sancționarii societății în cauza cu amendă în valoare 15000 lei și confiscarea materialului lemnos, care a fost predat O.S. Moinesti, in vederea valorificarii.
În localitatea Furnicari au fost depistate în flagrant trei persoane care transportau material lemnos cu atelaje hipo. În urma verificării încărcăturii s-a constatat ca materialul lemnos este de esență stejar, pentru care nu s-a putut face dovada cu documentatie autorizata. Față de cele 3 persoane s-a luat măsura sancționării conntravenționale cu amenzi în valoare de 4000 de lei fiecare și confiscarea materialului lemnos.
Doi bărbați au fost prinși în flagrant de polițiști în timp ce tăiau fără drept arbori esență fag din pădurea unui cetățean din comuna Solonț. Materialul lemnos, cu un volum de 1,53 m.c., în valoare de 280 lei, a fost ridicat în vederea confiscării. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere ilegală de arbori.
Polițiștii din Moinești au depistat în flagrant, la data de 13 februarie a.c., doi bărbați din Moinești, care au tăiat și sustras 26 arbori esenţă arin, din pădurea proprietatea O.S. Moineşti. Materialul lemnos a fost ridicat şi predat O.S. Moineşti, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori.
Accident rutier produs pe fondul efectuării unei manevre neregulamentare
La data de 13 februarie a.c., pe DN 11A, în localitatea Urechești, s-a produs un accident rutier în urma căruia 2 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 65 de ani, din comuna Urechești, în timp ce conducea un autoturism dinspre Onești către Adjud, a efectuat manevra de intoarcere în zona cu marcaj longitudinal continuu și a fost acroșat de o autoutilitară ce tracta o platformă, condus de un bărbat de 31 de ani, dn județul Vrancea, care se deplasa pe sensul Adjud-Onești. În urma impactului, autovehiculul aflat pe platformă s-a desprins și a lovit o localnică de 69 de ani, pieton care se afla pe marginea părtii carosabile. Aceasta a fost transportată la Spitalul Municipal Adjud pentru îngrijiri medicale și a rămas internată la Secția Ortopedie. De asemenea, conducătorul auto de 65 de ani a fost transportat pentru îngrijiri medicale la Spitalul Municipal Onești. Celor doi conducători auto le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Acțiune de verificare a legalității transportului de persoane pe raza Secției 8 Poliție Ruarlă Buhoci
Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Buhoci împreună cu polițiștii rutieri au desfășurat la data de 13 februarie a.c., pe raza de competență o acțiune de verificare a legalității transportului de persoane. În cadrul acțiunii polițiștii au identificat în flagrant 9 conducători auto, care desfășurau activități ilegale de transport persoane din comunele Parincea și Horgești. În cauză s-au întocmit dosare penale in care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități. De asemnea, în cadrul acțiunii polițiștii au aplicat 97 de sancțiuni contravenționale în valoare de 21 847 lei, din care 91 de sancțiuni s-au aplicat pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice.
D.N. 11 – accident rutier cu consecinte grave produs în comuna Oituz
La data de 13 februarie a.c., polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier cu victime pe DN 11, în afara localității Poiana Sarată, comuna Oituz. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 58 de ani, din județul Brașov, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 11, dinspre Brasov către Onești, într-o zonă cu marcaj longitudinal continuu, a pătruns pe contrasens și a intrat ăn coliziune cu un autoturism înmatriculat în județul Vrancea, condus regulamentar de un bărbat de 30 de ani. În urma producerii evenimentului rutier, pasagera de 47 de ani, din autoturismul înmatriculat în județul Brașov, a decedat, iar alte două pasagere de 54 și 56 de ani, din același autoturism au fost transportate la Spitalul Municipal Onești pentru îngrijiri medicale. De asemenea, pasagera de 32 de ani, din autoturismul înmatriculat în judțul Vrancea, a primit îngrijiri medicale și a rămas internată la Spitalul Onești. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Biroul de Relaţii Publice al IPJ Bacău