Una dintre grefierele de la Tribunalul Bacău, anchetată pentru trafic de influență și arestată recent, a reușit să blocheze pentru câteva zile activitatea instituției. Nu doar ea, ce-i drept, ci și deficitul de grefieri, problemă cu care se confruntă aproape toate instanțele.
Adrian Crețu, traducător autorizat de limba engleză, ne-a semnalat că zilele trecute, înainte de vacanța de sărbători, angajații din Tribunal, la care a apelat pentru a-și depune o cerere de reluare a activității, l-au sfătuit să revina în ianuarie 2015, pe motiv de „grefieră arestată”.
Omul spune că a fost plecat recent din țară și și-a suspendat activitatea de traducător autorizat pe aceasta perioadă. Revenit in Bacău, a mers pe 22 decembrie 2014 la Tribunalul Bacău, pentru a depune spre avizare o cerere de reluare a activității ce este necesară autorităților fiscale pentru a recăpăta dreptul legal de a emite facturi și chitanțe. „Am fost legitimat de polițiștii de la intrare, care, după ce au dat un telefon, mi-au comunicat că nu se poate face acest lucru, deoarece grefiera cu aceste atribuții a fost arestată pentru 30 de zile și mandatul îi expira pe 17 ianuarie 2015” – a declarat Adrian Creţu.