pietricica turism

cj bacauBugetul pentru 2015 al Consiliului Judeţean (CJ) Bacău a fost prezentat aleşilor, în şedinţa de luni, 23 februarie, de către preşedintele Dragoş Benea: „Punctul de rezistenţă al acestui buget este modernizarea Aeroportului Internaţional, în legătură cu care vorbim despre două investiţii. Una priveşte dezvoltarea infrastructurii, terminalul şi pista, pentru care se derulează procedura de achiziţie, fiind depuse două oferte, de către două asociaţii de firme. Sperăm să nu se repete experienţa din 2014, când ofertele au fost respinse din motive de neeligibilitate şi a trebuit să reluăm procedura. Pe de altă parte, imediat după aprobarea bugetului, vom începe procedura pentru pista”, relatează “Deşteptarea”.

Sunt prevăzute sume şi pentru investiţiile care trebuie continuate: policlinica Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU), modernizată 70%, şi Observatorul Astronomic, care va fi finalizat în noiembrie, ambele finanţate prin Programul Operaţional Regional (POR). Tot prin POR vor fi achiziţionate 4 autofreze şi un vehicul cu şenile, în valoare de câteva milioane de euro. SJU va mai beneficia de 9,3 milioane de lei pentru reparaţii şi dotări. Preşedintele CJ a amintit şi de altă secţie, care va fi reabilitată de CNI (Compania Naţională de Investiţii): “Documentaţia pentru achiziţia lucrărilor la Radioterapie a fost înaintata ANRMAP şi sperăm ca CNI să înceapă efectiv procedura”. S-au alocat bani şi pentru proiectele realizate în asociere (Spitalul Oneşti şi Centrul “Lira”), dar a fost diminuat cu 30% bugetul proiectului “Ghiozdanul Şcolarului”.

Dragoş Benea s-a referit şi la şoseaua de centură, “un proiect de care CJ este ataşat” şi care, din 2013, e disputat în instanţă: “Aşteptăm 26 februarie ca să se încheie acest meci între firmele care au licitat şi câştigătorul să înceapă lucrările”.