Investigațiile procurorilor într-un caz de agresiune care a dus la decesul victimei au declanșat o ancheta separată la Spitalul Județean Bacău. Parchetul Bacău cercetează acum posibile nerespectări ale obligațiilor de serviciu de către personalul medical care s-a ocupat de victimă, fiind posibil, în opinia anchetatorilor, ca și neglijența angajaților din spital să fi contribuit la decesul victimei. Suspiciunile au apărut după ce s-a constatat, în actele medicale, că bărbatul a murit la scurt timp după ce a fost externat “în stare ameliorată”. Conducerea SJB spune că la mijloc este o neînțelegere și că, de fapt, victima nu a părăsit spitalul.
Ciprian M. a fost trimis în judecata, în septembrie 2014, fiind acuzat de omor. În rechizitoriu se spune că, în noaptea de 11/12 mai 2014, Ciprian M., aflat în stare de ebrietate, l-ar fi lovit cu picioarele și cu un ciocan pe Ioan N., cauzându-i leziuni traumatice grave care au dus la deces. Avocații inculpatului au venit în apărarea lui Ciprian M. cu mai multe argumente. În primul rând, ei fac referire la o expertiză medicală făcută de un doctor din București, în care se vorbește despre multiplele afecțiuni cronice de care suferea victima, dar și despre modul în care a fost tratat cazul său în SJB.
“Trebuie avut în vedere faptul că există o foaie de internare, că victima s-a internat seara și s-a externat dimineața, apoi apare reinternat. Victima era obeză, avea diabet zaharat și ciroză, iar în acea zi a consumat băuturi alcoolice”, spune Bogdan Pocovnicu, avocat.
În acelasi timp, avocatul Mihai Cliveti susține că din actele medicale rezultă că moartea bărbatului nu a fost violentă. “Este un rechizitoriu din care rezultă că inculpatul este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, dar în final se disjunge cauza pentru infracțiunea de ucidere din culpă și neglijență în serviciu a personalului medical.
Din înscrisurile de la spital nu reiese că ar fi fost o moarte violentă, ca dovada că nici expertul parte nu a fost de acord cu concluziile raportului de expertiză medicala. Nu este determinată cauza decesului”, mai declară Mihai Cliveti.
Avocatul critică și poziția ulterioară a spitalului care susține “că nu a externat victima, deși în fișa medicală și scrisoarea medicală apar mențiunile «victima a fost externată» și «a fost externat în stare ameliorată»”. Curios este, în opinia avocatului, că timp de aproape 24 de ore, între momentul externării din 12 mai 2014 și momentul reinternării din 13 mai 2014, nu există niciun act medical din care să rezulte “că măcar i s-a luat tensiunea în toată această perioadă”.
“Legat de acest caz, deja s-a declanșat ancheta. În urma verificărilor, s-a constatat că pacientul nu a fost externat din spital. Inițial, pacientul a fost internat cu spitalizare de zi, care s-a transformat ulterior în spitalizare continuă pentru că s-au descoperit și alte afecțiuni și a rămas sub supravegherea medicilor. De aici au pornit suspiciunile că ar fi fost trimis acasă.” – dr. Aurelia Taga, director medical SJ Bacău.