BACĂU: Amenzi de 53.600 lei, în domeniul panificaţiei

raft painePolițiștii au efectuat 82 de controale, în județul Bacău, în cadrul acțiunii pentru prevenire și descurajare a evaziunii fiscale în domeniul comercializării produselor de panificație și a produselor alimentare de sezon. Activităţile desfășurate, se înscriu în planul de acţiuni la nivel naţional, dispus de Şeful Poliţiei Române, pentru perioada 2- 9 aprilie a.c., pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale premergător Sărbătorilor de Paşti, cu preponderenţă a celor de evaziune fiscală. La data de 3 aprilie a.c., poliţiştii au continuat acţiunile preventiv-reactive, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în perioada premergătoare Sfintelor Sărbători ale Paştelui Catolic şi Ortodox.

În județul Bacău, poliţiştii au executat 82 de controale, dintre care 73 la societăţi comerciale și 9 la persoane fizice. În urma controalelor, au fost înregistrate 3 dosare penale pentru evaziune fiscală, valoarea estimată a prejudiciului cauzat fiind de 31.000 de lei. Poliţiştii au aplicat 43 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 53.600 de lei. De asemenea, poliţiştii au confiscat produse de panificație, în valoare totală de 2.244 de lei. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare. (Compartimentul de Relaţii Publice al IPJ Bacău)

La nivel naţional, amenzi de 1.486.621 de lei

Poliția Română a efectuat 1.897 de controale, la nivel național, în cadrul acțiunii pentru prevenire și descurajare a evaziunii fiscale în domeniul comercializării produselor de panificație și a produselor alimentare de sezon, se precizează într-un comunicat de presă al IGPR. Activitățile desfășurate, se înscriu în planul de acțiuni la nivel național, dispus de șeful Poliției Române, pentru perioada 2-9 aprilie a.c., pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale premergător Sărbătorilor de Paști, cu preponderență a celor de evaziune fiscală. La data de 3 aprilie a.c., polițiștii au continuat acțiunile preventiv-reactive, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în perioada premergătoare Sfintelor Sărbători ale Paștelui Catolic și Ortodox. Polițiștii au executat 1.897 de controale, dintre care 1.436 la societăți comerciale și 636 la persoane fizice. În urma controalelor, au fost înregistrate 67 dosare penale, dintre care 51 pentru evaziune fiscală, valoarea estimată a prejudiciului cauzat fiind de 6.553.000 de lei. Polițiștii au aplicat 709 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.486.621 de lei. De asemenea, polițiștii au confiscat 28.486 de kg produse de panificație, în valoare totală de 129.023 de lei, 4.960 de kg făină, 705 de kg de carne. Totodată, au fost indisponibilizate 2 mijloace de transport. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...