Sănduleni – accident rutier cu consecințe grave
Polițiștii au fost sesizați la data de 14 februarie a.c.,în jurul orei 19:30, despre producerea unui veniment rutier cu victimă pe DJ 118, în localitatea Sănduleni. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 46 de ani din comuna Livezi, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.11,în localitatea Sănduleni, a surprins și accidentat un tânăr de 19 ani, pieton care se afla pe mijlocul părții carosabile. În urma impactului pietonul a fost proiectat pe contrasens, unde a fost lovit de o autoutilitară, condusă din sens opus de sex feminin de 54 de ani. Ca urmare a producerii accidentului rutier, pietonul a decedat. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest iar rezultatele au fost negative și au fost conduși la Spitalul Onești pentru prelevarea mostrelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Băut și fără permis, la volanul unui vehicul neînmatriculat
La data de 14 februarie a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii au depistat în flagrant un bărbat de 37 de ani, din comuna Horgești, în timp ce conducea un utilaj agricol pe DJ 252 A, fără ca acesta să fi fost înmatriculat sau înregistrat. De asemenea, în urma verificarilor s-a stabilit că cel în cauză nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0.72 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean Bacău unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei. Din verificări a mai rezultat că utilajul agricol i-a fost încredintat cu știinta spre conducere de către un bărbat de 48 de ani, din comuna Horgești, pentru a-i efectua lucrări agricole și cunostea ca acesta nu are permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis, conducere sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul neînmatriculat și încredințare cu știinta a unui vehicul unei persoane care nu poseda permis de conducere.
Conducea un autoturism și avea o concentrație de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat
La data de 15.02.2015, în jurul orei 23:00, polițiștii au depistat în trafic, în comuna Răcăciuni, un localnic de 57 de ani, care conducea un autoturism și se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării sale cu aparatul etilotest a rezultat concentrația de 0,98 mg./l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.