Bacău. 27 de persoane evacuate în miez de noapte după un incendiu izbucnit într-un bloc

27 de persoane au fost evacuate în siguranță, în noaptea de 7 ianuarie, după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament situat la parterul unui bloc de locuințe din municipiul Bacău, pe strada Martir Crișan. Evacuarea a fost necesară din cauza degajărilor mari de fum și a riscului de propagare a incendiului pe casa scării.

Alarma a fost dată în jurul orei 02:51, iar la fața locului au intervenit trei autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără, în interiorul apartamentului afectat.

În urma intervenției, focul a fost lichidat în limitele găsite. Trei persoane, doi adulți și un minor, au fost evacuate din apartament cu ajutorul aparatelor de respirat. Acestea erau conștiente și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. De asemenea, alte 27 de persoane din bloc au fost evacuate preventiv, fără a necesita asistență medicală.

Incendiul a distrus bunuri din interiorul apartamentului pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați și a provocat afumarea pereților de pe casa scării.

Cauza probabilă a producerii incendiului a fost folosirea focului deschis în spații închise.

Bacău. 27 de persoane evacuate în miez de noapte după un incendiu izbucnit într-un bloc

Foto: ISU Bacău

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Neamț. O mașină s-a oprit într-un magazin – vânzătoarea a fost rănită

Un accident de circulație mai puțin obișnuit a avut...

Iași. 170 de ani de la înființarea Grădinii Botanice – pe 10 august intrarea este liberă

Grădina Botanică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi,...

Accident la Petru Vodă – o tânără a rămas încarcerată

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Aplicarea tarifelor pentru rovinietă și TollRo va începe la 1 octombrie

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează...

Botoșani. O femeie și-a prins degetul în mixer și a ajuns la spital cu tot cu aparatul electrocasnic

O femeie de 27 de ani a avut nevoie atât de intervenția medicilor cât și a pompierilor militari după ce, într-un moment de neatenție și-a prins degetul arătător într-un mixer. S-a întâmplat pe 8 august când tânăra din Dorohoi a ajuns la spital cu mixer cu tot