BACALAUREAT 2017 Prima zi a probei orale la limba română

3.662 de absolvenți de clasa a XII-a din județul Neamț, din care 3.311 din seria curentă și 351 din seriile anterioare, au intrat astăzi, 6 iunie, în febra examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie 2017.

BACALAUREAT 2017 Prima zi a probei orale la limba românăTestul de maturitate a debutat cu proba orală la limba română, care se va întinde și pe durata zilei de miercuri, 7 iunie. La această primă probă, care se susține în 31 de centre de examen, ar trebui să participe 3.344 de elevi.

BACALAUREAT 2017 Prima zi a probei orale la limba română
Andreea AGAPE

„Sincer, a fost ușor. Eu de obicei sunt norocoasă și mi-a căzut un subiect ușor. Mi-a picat Mircea Eliade – Memorii. Eu cred că voi primi calificativul experimentat”, a declarat Andreea Agape, de la Colegiul Tehnologic „Spiru Haret” Piatra Neamț.

BACALAUREAT 2017 Prima zi a probei orale la limba română
Ioana Iustina CHIRUŢĂ

„A fost mai bine decât mă așteptam”, a spus și Ioana Iustina Chiruță, de la Colegiul Național „Petru Rareș”. „Credeam că o să ies dezamăgită din sală, dar efectul a fost contrariu. Mi-a căzut un text destul de fad, două articole de lege despre acordarea unor bonusuri salariaților companiilor private, dar m-am descurcat. N-am putut aduce niciun argument din literatură, cinematografie. Mă aștept la calificativul cel mai bun, pentru că nu știu unde m-ar putea depuncta”.

BACALAUREAT 2017 Prima zi a probei orale la limba română
Emilian CHIRILIANU

„În ciuda a ceea ce credeam, a fost mult mai ușor. Nu pot să spun că am avut noroc, pentru că nu trebuie să ai noroc pentru a prinde un subiect bun. Am avut de vorbit despre una dintre scrisorile dintre Veronica Micle și Mihai Eminescu”, a spus și elevul Emilian Chirilianu, de la „Petru Rareș”.

12 unități de învățământ au fost desemnate centre de examen pentru probele scrise ale Bacalaureatului: Liceul „Vasile Conta” și Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, ambele din Târgu Neamț, CN „Roman Vodă”, CT „Danubiana”, CT „Petru Poni” și Liceul Tehnologic „Vasile Sav”, toate din Roman, Liceul „Carol I” Bicaz, cu subcomisie la Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” Borca și CT „Gheorghe Cartianu”, CN „Calistrat Hogaş”, Colegiul Naţional de Informatică, Liceul Tehnologic Economic-Administrativ și Colegiul Tehnic Forestier, toate din Piatra Neamț.

BACALAUREAT 2017 Prima zi a probei orale la limba românăCentrul de evaluare a lucrărilor scrise (care vor veni din alt județ) va fi la Colegiul Tehnologic „Spiru Haret” Piatra Neamț. (Ana MOISE)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Tragedie în orașul Siret – doi muncitori și-au pierdut viața

Doi muncitori de 30, respectiv 48 de ani, au...

Neamț. Minor de 13 ani, la volanul unui ATV în zona Bicaz Chei

Un ATV care circula pe DJ127A a fost oprit...

Aproape 47 de metri cubi de lemn, confiscați de polițiștii nemțeni

O acțiune desfășurată timp de trei zile în județul...