0:00

Axialul din Durău – în caruselul fondurilor europene, ZCH NEWS - sursa ta de informații

• Consiliul Județean încearcă, prin proiect, să obțină aproape 10 milioane de lei pentru reabilitarea a 1,10 km din DJ 155F, cu rigole, trotuare și apărări de maluri

• contribuția proprie a județului va fi de 187.000 plus cheltuielile neeligibile și TVA

 Drumul județean 155F, cunoscut ca axialul Izvoru Muntelui – Durău, intră în loteria finanțărilor europene nerambursabile. Consiliul Județean a făcut un proiect privind modernizarea acestui drum, are și documentația tehnico-economică a investiției, precum și cheltuielile legate de proiect, și se pregătește să-l depună la ADRNE, pentru a se califica la fondurile alocate de Ministerul Dezvoltării prin Programul Operațional Regional 2007-2013, secțiunea ”Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”. Nu a fost aleasă întâmplător această axă de finanțare, date fiind statutul de stațiune al Durăului și prezența impozantă a muntelui Ceahlău.

Axialul și terenul aferent propus spre modernizare se află în intravilanul stațiunii Durău și aparține domeniului public al județului. Potrivit documentației tehnico-economice, întocmite în vederea depunerii cererii de finanțare, ar fi vorba de reabilitarea a 1,104 km din DJ155F, plus vreo 3 km de rigole betonate, aproape 9.000 mp de trotuare pietonale reabilitate, vreo 27 de metri de podețe casetate, 8 drumuri laterale ce vor fi amenajate fiecare pe câte 50 m, ca să nu strice drumul la intersectare, și apărări de maluri pe aproape 150 de metri. Valoarea totală a devizului e de 9.579.958 lei, din care 8,52 milioane reprezintă partea de construcții-montaj. Cofinanţarea care-i revine CJ Neamț e de minimum 1,94% din valoarea eligibilă a proiectului (187.000 de lei, la un calcul sumar), cheltuielile neeligibile, cheltuielile conexe și TVA.

Pentru ca proiectul și cererea de finanțare să fie depuse la Agenția de Dezvoltare, este nevoie de o hotărâre a plenului CJ, care să cuprindă aprobarea proiectului, a documentaţiei tehnico-economice, a valorii totale a proiectului, a contribuției proprii, a cheltuielilor conexe șamd. (D. OSTAHIE)

Articolul precedent„În abecedarul meu nu figurau numele lui Eminescu sau Creangă, ci doar al lui Stalin”
Articolul următorApa Serv, bau-baul proiectelor majore

2 COMENTARII

  1. din ce scrieti d vstra aici ,reiese ca ar vrea sa l faca ptr promenada, plimbari , nu ca sa fie si circulabil ! ptr circulatie sa ramana tot cel de la P NEAMT BICAZ DURAU ! unde mergi ca in montain rouge ,pana nu se surpa de tot nu se LASA . DEALTFEL si AXIALUL ,a ajuns asa tot in urma unei hotarari a celor din CJ , a celui dinaintea lui PRUTEANU , IN JUR de 3 ani a fost inchis circulatiei publice , a trebuit sa hotarasca PRUTEANU redeschiderea lui . SA faci 124 km ,in loc de 60 cat ar fi din P NEAMT LA DURAU prin AXIAL .

Comentariile sunt închise.