Averea secretarului municipiului Roman, de la Primărie și HCM

declaratie avere

Secretarul municipiului Roman, Gheorghe Carnariu, a intrat în legalitate, odată cu depunerea declarației de avere și a celei de interese, ce e drept datate 10 iunie, după ce ceilalți colegi din Primăria Roman depuseseră documentele. Conform declarației de avere, Gheorghe Carnariu nu deține niciun teren, dar are, împreună cu soția, un apartament dobândit în 1996. Aceasta este singura avere a familiei, dar veniturile câștigate de la Primărie și HCM Roman sunt îndestulătoare.

Secretarul municipiului a câștigat, anul trecut, din salarii 32.441 lei, un salariu de aproape 27 milioane de lei vechi lunar. Soția acestuia, educator, a adus venituri de 15.700 lei. Secretarul municipiului este și membru în Asociația Secretarilor din România. Carnariu a câștigat și anul trecut mai mult decât salariul din organizarea competițiilor la HCM Roman, de unde a încasat 20.000 de lei. Reamintim faptul că pe statul de plată al echipei de handbal se mai află și directorul economic al Primăriei Roman, Mihai Plaii, care, pentru consultații economice, a fost recompensat cu suma de 12.000 de lei. În 2012, secretarul municipiului a câștigat mai mulți bani de la HCM Roman decât în 2013 – adică 31.500 de lei, dar atunci și salariul îi era de doar 29.600 lei.

Dacă aproape toți funcționarii din Primăria Roman și-au depus declarațiile, cu excepția lui Vasile Munteanu, șeful Serviciului de Lucrări Edilitare, consilierii locali nu au fost atât de deschiși cu cei care le-au oferit votul. Din totalul de 21 de aleși locali, și-au depus declarațiile doar Constantin Holban (PSD), Mihaela Tanovici (PDL), la care se adaugă declarațiile viceprimarului Lucian Micu și cea a primarului Laurențiu Leoreanu. (C. MATEI)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...