În fiecare an. Ziua Națională este prilej de recunoaștere a meritelor celor care lucrează în structurile de intervenție. Jandarmii, polițiștii și pompierii care s-au remarcat în activitate sunt avansați ”înainte de îndeplinirea stagiului minim”, la ”excepțional” cum se spune în limbaj uzual. Ca de obicei, oamenii care lucrează strict pe intervenție, dar și cei din afara sistemului nu înțeleg ce merite deosebite poți avea când lucrezi într-un birou și nu alergi după hoți, de exemplu. Însă, în interiorul fiecărei instituții, deciziile se iau după alte criterii. Inclusiv acela că există angajați care au muncit, peste ”normă”, din cauza lipsei de personal. Motivații am primit de la fiecare instituție în parte, iar de la două și mici caracterizări.

­Poliția: ”merite deosebite în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu”

avansari-politie-decembrie-2016”Criteriile după care s-au făcut avansările țin de bucătăria noastră internă”, a declarat comisarul șef Paul Tablan, șeful Poliției Neamț. ”N-am avut un polițist care să salveze pe cineva de la înec, dar cei care sunt pe lista de avansări au, cu siguranță, merite deosebite în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu”.

Și pe listă sunt doar 3 ofițeri și 4 agenți de la secțiile rurale Sagna, Gârcina și Bicaz, și de la Poliția Roman. Ofițerii sunt Claudiu Vânău, de la Serviciul de Ordine Publică, devenit acum subcomisar, Daniel Unghianu, de la Serviciul de investigarea a criminalității economice, tot proaspăt subcomisar, și Andreea Tudosă, de la Biroul Control Intern, care a devenit comisar. Avansările s-au făcut în cadru festiv, pe 29 noiembrie, în aceeași ședință fiind premiați și câștigătorii competițiilor sportive organizate de IPJ Neamț cu invitarea celorlalte structuri MAI.

Jandarmeria – demnitate și implicare activă în activități

avansari-jandarmi-decembrie-2016La Jandarmerie, lista avansaților a cuprins doar 3 nume și este deschisă de plutonierul major Elena Mihai, care lucrează la Serviciul resurse umane. ”Este responsabilă şi corectă în relaţiile profesionale, fiind apreciată de şefi şi stimată de colegi pentru atitudinea pe care o abordează la locul de muncă”, se arată în motivarea propunerii.  La rândul lui, plutonierul adjutant Gheorghe Guguianu s-a evidențiat prin ”asumarearea responsabilității și implicarea activă în activităţile desfăşurate”. În fine, plutonierul adjutant Florinela Popa, care lucrează la Serviciul financiar,  a obținut ”rezultate deosebite în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu”, și a dat dovadă de ”comportare demnă în orice împrejurare”.

ISU – calm, eficiență și simț de analiză

Lista ISU cuprinde 2 ofițeri și 4 plutonieri și este deschisă de proaspătul maior Cosmin Neculai Baltag, care ”a participat la intervenţii cu un grad ridicat de risc, în mod deosebit pentru stingerea incendiilor la fondul forestier; în acest sens, a urmat cursuri de pregătire în străinătate, fiind singurul reprezentant al IGSU care a parcurs cursul de pregătire pentru comandanţii operaţiunilor europene de luptă împotriva incendiilor de pădure desfăşurat în localitatea Lamezia Terme, din Italia”. La rândul lui, maiorul Constantin Luca, locţiitor al comandantului  Detaşamentului Roman, ”a coordonat cu profesionalism misiuni de stingere a incendiilor, de asistenţă persoane, a condus misiuni de salvare a vieţii în diverse situaţii”. Din rândul subofițerilor, primul pe listă este plutonierul adjutant Ionel Matei, care lucrează la dispecerat  și ”este un exemplu de îndeplinire cu calm şi eficienţă a sarcinilor, fiind un sprijin permanent pentru ceilalţi colegi”. De asemenea, el ”are un deosebit simţ de analiză şi sinteză fiind în măsură să-şi prioritizeze acţiunile pentru coordonarea acţiunilor de intervenţie conform evoluţiei situaţiei”. Urmează Costel Nicolae Gavriliu, de la Detașamentul Piatra-Neamț, care a participat la ”misiuni deblocare-salvare în cadrul echipajului de descarcerare, căutări persoane dispărute, salvări de animale, stingerea incendiilor, precum şi acordarea primului ajutor calificat”. De asemenea, plutonierul Vasile Gabi Ștefan, de la Roman, a fost recompensat nu doar pentru intervenții, ci și pentru că ”s-a preocupat în mod deosebit pentru buna funcţionare a ambulanţei SMURD, în ceea ce priveşte ţinerea evidenţei materialelor şi medicamentelor, dar şi în instruirea paramedicilor, fiind formator”. Un alt formator, care s-a ocupat cu instruirea personalului din subordine este plutonierul Ion Norel Ghindăoanu, care a participat și la ”intervenţiile pentru limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă produse în raionul Gărzii de intervenţie nr. 1 Târgu Neamţ, îndeplinind şi atribuţiile comandantului intervenţiei”. (C.M.)

Articolul precedentTeatrul Tineretului, program 2-4 decembrie
Articolul următorMii de elevi și profesori – voluntari inimoși
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.