Autostrada avem. Pe hârtie

Am observat că duma cu autostrada care să lege Moldova de Ardeal și să treacă pe la noi, începe să se propage din ce în ce mai acut și să depășească sfera electorală, unde ocupa un spațiu destul de generos în majoritatea materialelor de campanie. Afllăm că șăfii de cejeuri din zona pe unde ar trebui să treacă drumu ăsta s-o strâns ca să facă cumva să-l preseze pe guvernoi ca să înceapă lucrările. Acuma din ce știm, pe hârtie s-o făcut câte ceva, oarece interese s-o mai mișcat sub forma cumpărării de terenuri, așa că așteptăm cu viu interes să se demareze ceva. Și cum până la prima cupă de excavator trebe rezolvată problema terenului, credem că, aici o să fie taaare interesant, pentru că atunci o să se vază cine expropriază și în folosul cui. Dar mai e până atunci.

 O seamă de contemporani cu reședința în centru urbei e vorba să admire peste ceva vreme o mândrețe de bloc, taman pe spațiul verde din preajma lor, despre care ei știu că este al primăriei. Ce nu știu mnealor este că, între timp terenu nu mai este al primăriei, deci public, că s-o transformat între timp în spațiu privat, adică al cuiva. Evident oamenii nu au ce face, pentru că proprietatea este garantată prin Constituție, așa că or să suporte cu stoicism un șantier urmat de priveliștea minunată a unui uriaș de beton cu ferești termopane. Sau poate or să se aducă scule cu surdină, excavatoare electrice, picamere cu amortizor și muncitori educați, care să nu înjure, să nu beie rachiu și să facă curățenie după ce termină lucru, ceea ce deocamdată e cam ca autostrada pomenită mai sus.

 Dacă nu știați, iarna s-o așternut și pe gazonul stadionului de meci, făcând greu practicabil jocul sau posibil, dar cu o dinamică similară mersului din campionat, adică jenantă. Așa că cei responsabili cu baza materială o dat-o la pace cu juniorii Ceahlăului, aceștia din urmă făcând uz de energhia din dotare plus ceva ustensile pentru a face gazonu lună. Mișcarea conducerii e deșteaptă pentru că, nu trebe să mai scoață niște bani din portofele, bașca condiția fizică a junilor o primit un impuls notabil ce se va vedea în viitoarele confruntări și în stocurile de piramidoane, care presupuneam că or să fie intacte. Nu am auzit despre vreun campionat de fotbal cu lopata, dar dacă se înființează, avem certe promisiuni pentru un loc fruntaș. Parol!

Autor:

Ultima ora

Suceava. Incendiu la acoperișul unui bloc. Toți locatarii au fost evacuați

Actualizare: „Având în vedere situația creată, prefectul județului Suceava,...

„Târgul Meșteșugarilor și Producătorilor Locali”, la Dumbrava Roșie

Un târg dedicat meșteșugarilor și producătorilor locali va avea...

Femeie din Târgu Neamț dată dispărută

Poliția Neamț anunță a început căutările pentru o femeie...

Știre actualizată. FOTO. Accident grav la Bodești – o persoană a rămas încarcerată

Actualizare: „În urma cercetărilor preliminare desfășurate de polițiști a...