0:00

Administraţia Naţională de Meteorologie a instituit, în intervalul 14 mai, ora 12 – 15 mai, ora 18, o atenţionare meteorologică – COD GALBEN. În acest interval, se vor înregistra ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică manifestată prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp.

“Atât la instituţiile cu responsabilităţi, cât şi la nivelul fiecărei primării să fie instituit serviciul de permanenţă, astfel încât să existe un flux informaţional coerent şi prompt în vederea realizării unor intervenţii oportune atunci când situaţia o impune”, a declarat prefectul Vlad Angheluţă.

La nivelul judeţului Neamţ, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis şi o avertizare hidrologică – COD GALBEN – potrivit căreia, în intervalul 15 mai, ora 6  – 16 mai, ora 18, pe cursurile superioare şi pe afluenţii râurilor Moldova, Bistriţa şi Trotuş vor avea loc creşteri de debite şi niveluri, cu depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE. Se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale. Aceste fenomene se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai acestor râuri.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Petrodava” al judeţului Neamţ a activat grupa operativă (care îşi va desfăşura activitatea 24 de ore din 24) şi are pregătit un efectiv de 90 de subofiţeri în serviciul operativ, gata să intervină în orice moment. De asemenea, 60 de subofiţeri sunt în rezervă, pregătiţi să intre în dispozitiv în cel mai scurt timp. Şi Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamţ a activat echipele de intervenţie (4 echipe cu 45 de persoane). Totodată, au fost pregătite stocuri de materiale şi mijloace de intervenţie. (I. CĂLIN)

Articolul precedentÎncep Zilele Municipiului Roman
Articolul următorConsilierul Cobzaru, suspendat din CL Săbăoani