Autoritățile locale decid când sunt eutanasiați maidanezii

padoc 03

Curtea Constituțională a României a declarat ca fiind constituțională legea care prevede eutanasierea câinilor comunitari, dacă aceștia nu sunt adoptați sau revendicați în 14 zile. Legea urmează să fie promulgată de președintele Traian Băsescu, după care va intra în vigoare la 45 de zile de la data publicării în monitorul oficial. Autoritățile locale vor decide singure dacă eutanasiază după 14 zile câinii din adăposturi sau dacă îi țin mai multe zile. ”Sesizarea nu era fondată, legea fost trimisă la CCR pentru articolul 7, însă Curtea a declarat-o ca fiind constituțională. În continuare se parcurg toate etapele, eutanasierea fiind ultima instanță. Autoritățile locale decid ce fac cu câinii din adăposturi după 21 de zile de fapt pentru că sunt 14 zile lucrătoare. Dacă au bani să-i ţină mai mult în adăposturi treaba lor, dacă nu, nu. Legea urmează să fie trimisă spre promulgare președintelui Traian Băsescu care presupun că o promulgă în două-trei zile, pentru că s-a antepronunțat pe marginea acestei legi. După aceea se publică în Monitorul Oficial, iar în 30 de zile de la publicare, autoritatea mai are la dispoziție încă 15 zile să eleboreze normele de aplicare. Deci presupun că în 45 zile această lege își va produce efectul”, a precizat Liviu Harbuz, deputat de Neamț și unul dintre inițiatorii actului normativ. (I.C.)

Autor:

Ultima ora

A fost semnat contractul pentru construirea noului Spital Județean Neamț

Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa a anunțat astăzi,...

VIDEO-FOTO. Defilare militară și ceremonie de Ziua Veteranilor de Război la Piatra Neamț

Ziua Veteranilor de Război a fost celebrată la Piatra...

Start pentru gradațiile de merit 2026: ce trebuie să conțină dosarul și calendarul evaluării

Profesorii care vor să obțină gradația de merit pentru...