Autorii incendierilor toaletelor ecologice sunt doi elevi

incendiu buda 01După investigații serioase, care au durat din noiembrie până acum, polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale Piatra-Neamț i-au găsit pe autorii incendierilor de toalete ecologice și de pubele din oraș.

”Aceștia sunt cercetați pentru faptul că în zilele de 23.11.2016 și 24.11.2016 au incendiat 4 europubele şi 3 toalete ecologice, din zona Cartierului Dărmăneşti”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Spre surprinderea generală, cei doi tineri sunt elevi la Colegiul Tehnic Forestier, au 14 și, respectiv, 15 ani, și până acum n-au făcut nimic reprobabil, motiv pentru care le-a fost un pic mai greu polițiștilor să ajungă la ei. La audieri, unul dintre ei a declarat că era nervos pentru că se certase cu părinții, a fost modul lui de a se ”răzbuna” pe situație, și i-a spus celuilalt să-l ajute. Când părinții vor afla, însă, că au de achitat paguba produsă municipalității, care nu este deloc de neglijat, pentru că depășește 25.000 de lei, abia atunci vor fi motive reale de ceartă în familie. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...