Autocisternă cu benzină răsturnată la intrarea în Fălticeni

O autocisternă încărcată cu 31.000 de litri de benzină s-a răsturnat în afara părții carosabile, la intrarea în municipiul Fălticeni, dinspre localitatea Spătărești. Incidentul a avut loc în seara zilei de 21 ianuarie, în jurul orei 22:00 pe DN 2.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Suceava, intervenția a fost coordonată de pompierii militari, care au acționat cu două autospeciale de stingere, un modul SMURD și o autospecială CBRN.

Două persoane aflate în cabina capului tractor au primit îngrijiri medicale la fața locului, însă au refuzat transportul la spital. Pompierii au deconectat bornele bateriilor de acumulatori pentru a preveni eventuale incidente și au asigurat zona până la transvazarea combustibilului într-o altă cisternă.

Conform IPJ Suceava, traficul rutier a fost deviat temporar pe rute alternative prin DN2E și strada Plutonier Ghiniță din Fălticeni, sub coordonarea echipajelor de poliție din cadrul Serviciului Rutier IPJ Suceava și Poliției Municipiului Fălticeni.

Deși s-au înregistrat scurgeri ușoare de combustibil, pompierii au reușit să le oprească rapid. Din fericire, nu au existat construcții civile în apropiere, astfel încât nu a fost necesară evacuarea persoanelor sau a bunurilor.

Operațiunea de transvazare a combustibilului s-a încheiat la ora 4:30, după care cisterna avariată a fost tractată de pe carosabil. Ulterior, echipajele de la SDN au curățat șoseaua pentru a permite reluarea traficului în condiții de siguranță.

Denisa POPA

Foto-video: ISU Suceava

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Incendiu la un bloc din Roman – mai multe persoane au fost evacuate

Un incendiu a afectat un apartament de la parterul...

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...