politie trenO adevărată tragedie a fost la un pas să se întâmple, în această dimineaţă (28 aprilie), la trecerea la nivel cu calea ferată din Sofroceşti (comuna Trifeşti).

Şoferul unui autobuz, cursă specială, care transporta 20 de localnici spre o firmă din Roman, unde lucrează, nu a oprit la Crucea Sfântului Andrei, iar trenul Roman-Bacău-Bucureşti, care a trecut exact atunci, a smuls bara din faţă a autovehiculului.

Bineînţeles, atât pasagerii, cât şi şoferul (un bărbat, de 31 de ani, din Trifeşti) au realizat ce s-ar fi putut întâmpla dacă autubuzul ar fi apucat să meargă încă o jumătate de metru în faţă.

„Deocamdată nu s-au terminat audierile, dar niciunul dintre ocupanţii autobuzului nu s-a plâns că ar fi suferit vreo leziune, însă este posibil ca, în următoarele ore, să simtă cineva vreo durere”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

„În caz ca va exista vreo persoană rănită, conducătorul auto va fi cercetat pentru vătămare corporală din culpă. Deocamdată se fac verificări privind legalitatea transportului şi starea tehnică a autovehiculului”.

Şoferul a fost o amendat cu 945 de lei şi a primit 6 puncte de penalizare, ceea ce până la urmă este o mică „plată” faţă de ceea ce ar fi putut păţi dacă trenul lovea în plin autobuzul. (C.M.)

Articolul precedentPercheziţii la contrabandişti de ţigări
Articolul următor160 de jandarmi merg la mănăstiri
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.