Luna august este, prin tradiţie, perioada în care şmenarii dau lovitura, pentru că foarte mulţi “italieni” vin acasă în concediu şi nu prea au timp să bată drumurile la casele de schimb valutar, aşa că mai schimbă câte 100 de euro la colţ de stradă. Poliţiştii din Roman se aşteptau la invazia şmenarilor şi au organizat, sâmbătă, o acţiune în zona unul gang de pe bulevardul Roman Muşat, unde au prins în flagrant o femeie de 35 de ani, care tocmai voia să păcălească un bărbat din Horia. Individa este cercetată acum pentru tentativă de înţelăciune, poliţiştii urmând să stabilească întreaga ei “activitate” în domeniu.
Tot sâmbătă, poliţiştii din Roznov au primit o reclamaţie de la tânără de 25 de ani, care a fost acostată de un bărbat, în timp ce voia să schimbe 200 de euro la un bancomat. Individul i-a propus o afacerea mai avantajoasă, şi anume că-i dă 850 de lei pe cele două bancnote. După ce bărbatul a plecat, fata a descoperit că avea doar 420 de lei din toată suma promisă. Acum poliţiştii fac cercetări pentru a-l găsi pe şmenar. Pentru a preveni înşelăciunile, poliţiştii recomandă cetăţenilor să facă astfel de tranzacţii doar la bănci şi case de schimb valutar, să evite “binevoitorii” care acţionează, de regulă, în preajma birourilor de schimb şi care vând de multe ori valută falsă, şi să fie foarte atenţi la metoda “şmen”. Escrocii cer banii “să-I mai numere o dată” şi atunci iau din bancnote, după care dispar subit pe motiv că a venit poliţia în zonă. (C. MIRCEA)