Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează o serie de ateliere creative dedicate sărbătorilor pascale. Acțiunea se derulează în perioada 2 – 23 aprilie, iar grupul țintă este format din copii cu vârsta între 7 și 12 ani. Întâlnirile, în grupe de maximum 10 copii, se vor desfășura la Secția de carte pentru copii & Ludotecă „Ion Creangă“, în zilele de marți, de la ora 14:00, cu următoarele teme:
- 2 aprilie: prezentarea legendelor și tradițiilor de Paște; atelier de pictat ouă în tehnica șervețelului;
- 9 aprilie: atelier de realizat felicitări de primăvară prin tehnica colajului;
- 16 aprilie: atelier de realizat tablouri de primăvară în tehnică mixtă cu diverse materiale;
- 23 aprilie: atelier de realizat decorațiuni de Paște (iepurași, coșulețe din carton și fetru).
„Atelierele creative au ca scop dezvoltarea personalității copiilor, prin desfășurarea unor activități practice, de creație și învățare prin joc. Se va pune accent pe cultivarea creativității și dezvoltarea unor abilități practice, deprinderi de lucru în grup, pe diverse arii de interes artistic: comunicare, arta modelării hârtiei, desen, pictură, activități educative prin joc. Obiectele realizate de copiii participanți vor fi prezentate într-o expoziție de final al atelierelor creative”, anunță Biblioteca Neamț.
Doritorii se pot înscrie la Secția de carte pentru copii & Ludotecă „Ion Creangă“ cu achitarea taxei de 8 lei pentru fiecare atelier, sumă din care vor fi achiziționate o parte din materialele consumabile necesare.
(G. S.)