Atacuri subtile PNL – PSD în CL Roman

roman cl nou

Săptămâna trecută, cei 21 de consilieri locali romașcani s-au întâlnit în şedinţă pentru a dezbate 18 proiecte de hotărâri. Ședința a ținut mai mult decât în alte momente, asta deoarece, președintele de ședință – consilierul PSD Petru Gândulescu – a vrut, în câteva rânduri, să dea citire “pe scurt” întregului proiect, dar și pentru că alți colegi, în special Vasile Mocanu – PNL, au dorit să aducă mici comentarii. Acesta din urmă a avut mai multe intervenții legate de soarta vechilor societăți ale Consiliului Local, deși a făcut parte din AGA la două dintre ele și în sală se afla și colega sa de la PSD, fost director la cele două firme.

Cel mai important lucru este că s-a decis retragerea de pe ordinea de zi a regulamentului privind contorizarea individuală a apei, proiect despre care “Ceahlăul” – marcă înregistrată prezenta faptul că nu este în avantajul romașcanilor. Primarul Laurențiu Leoreanu spune că s-a luat decizia amânării dezbaterii, deoarece ADI Aqua Neamț are o proprie viziune, iar din cele două propuneri se va realiza una și bună, ”atât în avantajul populației, cât și a operatorului Apa Serv”.

Tot în această ședință s-a votat înlocuirea lui Eugen Păuleț cu social-democratul Constantin Holban. “Mulțumesc pentru încrederea acordată. Garantez că voi face doar administrație publică. Politica o facem la partid. Voi fi un om de echipă”, a declarat consilierul nou numit.

Consilierul Vasile Mocanu a făcut mai multe referiri la actualele și fostele societăți ale Consiliului Local. Deși alături de acesta se afla și consilierul PSD, Iulia Havrici, director economic al Goscom, pe vremea când funcționa societatea, alesul liberal a cerut mai multă atenție cu modul în care firmele din subordinea CL sunt ținute în frâu. Vasile Mocanu a cerut ca, la 3-6 luni, conducerea societății Locato să prezinte o informare, “astfel încât să putem interveni la timp”.

Tot consilierul liberal a cerut să nu se mai construiască garaje sau parcări acoperite, dar la trei proiecte mai târziu – ce viza continuitatea existenței unor garaje – a replicat “Dacă sunt, ce să-i mai faci?!”. Deși s-a aflat în AGA la AcvaServ – societate desprinsă din Goscom – Vasile Mocanu a comentat, la finele ședinței, despre cum patrimoniul municipiului se duce pe apa sâmbetei: “Veniturile de la Acva Serv sunt mai mici decât cheltuielile. Știm istoria acestui mort, este veche. Trebuie să vedem ce se întâmplă cu patrimoniul”.

Primarul Laurențiu Leoreanu a explicat că societatea este în faliment, iar bunurile au fost de mult preluate de administrație, astfel încât acum “mortul se duce cu tot cu boală la groapă”, adică cu tot cu datoriile istorice, preluate de pe vremea Goscom. (C. MATEI)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...

    VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău

    Actualizare: ISU Neamț transmite în jurul orei 18.30 că incendiul din masivul Ceahlău...

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...

    FOTO. Neamț. Zilier căzut cu capul într-un șanț

    Un bărbat care lucra cu ziua în curtea unui sătean din Oșlobeni, comuna...