afis expo romanescu

După o binemeritată lună de vacanţă – un fel de a spune, pentru că pictorii nemţeni au participat în august la o tabără de creaţie la Tazlău, proiect ale cărui lucrări le vom admira la “Galerii…” în octombrie – artiştii plastici nemţeni revin pe simezele din Piatra Neamţ, bucurând iubitorii de frumos cu creaţiile lor. Galeriile “Lascăr Vorel” din Piatra Neamţ vor găzdui, începând de astăzi, tablourile unuia dintre pictorii contemporani importanţi pe care i-a dat judeţul Neamţ artei plastice româneşti, Mircea Titus Romanescu. Nemţean de origine (s-a născut la Piatra Neamţ) dar trăitor mai mult prin Capitală, artistul vine din când în când în oraşul său natal să ofere iubitorilor de artă lucrările din ultima sa perioadă de creaţie. Născut la 16 august 1950, Mircea Romanescu urmează, între anii 1969-1974, Institutul  Politehnic Bucuresti, apoi (2004-2006) Universitatea de Vest, Facultatea de Arte Timişoara,  cu un master  în “Management şi impresariat în arte vizuale”, la cunoscutul critic de artă prof. Constantin Prut. De altfel, în prezent, una din preocupările sale de bază este cea de impresariat artistic în materie de artă. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România (secţia pictură) şi al Asociaţiei Internationale a Artiştilor Plastici (UNESCO). Expoziţiile sale din ţară şi străinătate (Cehia, Austria, Olanda, Italia, Germania) au fost comentate elogios de majoritatea criticilor de artă români, de la Virgil Mocanu şi Valentin Ciucă până la cei mai tineri în breaslă.

romanescu 02

“Mircea Romanescu a optat să fie el însuşi”

“Pictorul Romanescu, încă de la primele manifestări publice dovedea o aplicaţie inechivocă pentru pictură şi un spirit de organizare remarcabil în ordinea geometriei secrete a compoziţiei plastice. Fie că era vorba de pictură sau de fluidităţile rafinate ale acuarelei, artistul se contura progresiv cu studiile sistematice asupra problemelor generale ale domeniului. Nu s-a aflat niciodată în situaţia celor care prin pictură rezolvau probleme, dar nici nu lăsa la mâna hazardului configurarea sensibilă a unei realităţi de dincolo de vizibil. Stagiile de studii libere în marile capitale ale picturii europene i-au permis, în Germania sau Olanda, în Franţa sau Italia să redescopere ideea de libertate, ivită din nevoia de a exprima tribulaţiile eului, dar şi aluviunile culturii contemporane. Între clasici şi moderni, Mircea Romanescu a optat să fie el însuşi, marile modele nefiind altceva decât reperele unui traseu care s-a dorit de la început a fi singular şi, pe cât se poate, original. Astfel, Mircea Romanescu scapă de sub despotica povară a senzaţiei pure impresioniste şi conferă formelor distribuite în cadru un suport logic şi geometric. De aici şi până la soluţiile cubiştilor nu a fost decât un pas şi pictorul l-a făcut nonşalant şi personalizat. În expoziţie sunt juxtapuse toate aceste viziuni asupra lumii, identificate în peisaje româneşti şi europene, compozţii îndelung elaborate sau doar notaţii spontane. Verva imaginativă devine o calitate şi aparenta spontaneitate are în spate numeroase exerciţii şi studii de culoare. Vede simplu, identifică lejer structuri iar culoarea merge de la cea locală la amplificări corecte şi sugestive. Mircea Romanescu este pictor de peisaj în măsura în care locurile devin sensuri, elogii ale efemerului sortit să dureze. Buna manualitate, măsura şi echilibrul, privirea detaşat-reflexivă fac ca structura vizibilului să se emancipeze prin culoare şi inteligenta gestionare a armoniilor. În amplele naturi statice repune în discuţie problema cubismului, în cele câteva peisaje nemţene evocă un sentiment. Mircea Romanescu s-a aşezat competitiv lângă confraţii nemţeni şi, de aceea, şi-a configurat un perimetru de mişcare inconfundabil. Citatul cultural din aventura marilor creatori deschizători de drumuri noi în artă îi dovedeşte culturalitatea şi lasă astfel destul loc pentru propriile eresuri”, scria criticul de artă Valentin Ciucă în revista “Ateneu”.

romanescu 01

Expoziţii

Artistul are în palmares numeroase expozitii personale în România  – Bucureşti (1990, 1992, 1994, 1995, 1996, 2001 2002, 2003, 2004, 2007, 2006), Timişoara (2004), Bacău (1989, 2007), Piatra Neamţ (1988, 2001, 2007, 2008, 2009, 2012) – şi  în străinătate: 2008 – Ambasada României la Praga, “Real şi imaginar”, Praga; 2007 – Galeria “ARIPA”, “Alla ricerca del segno perduto”, Torino; 2005 – Institutul Cultural Român, “Luce e colori”, Veneţia (Italia); 2003 – Celostatniho Seminare, “Svetlo a barvy-evropske cesty”, Kromeritz (Republica Ceha); 2003 – Winden am See (Austria); 2003 – Le Siants Gallery, “Between cubism and expresionysme”, Praga (Republica Ceha); 2002 – Centrul Cultural Roman, “Licht und Fabre”, Viena (Austria); 1998 – Vennendal Hotel, Nunspeet (Olanda); 1996 – Nunspeet (Olanda); 1994 – Galeria Covalenco, Geldrop (Olanda); 1991 – “Sparkasse – Warstein” (Germania). În 1994 este câştigator al concursului Cooymans-Covalenco (Olanda).

Vernisajul de astăzi va avea loc la ora 17, iar despre lucrările artistului va vorbi criticul de artă Silvana Dulamă – o tânără a care a intrat, cu dreptul, în rândul celor care se încumetă să desluşească, cu argumente profesioniste, ce vor să transmită artişţii plastici prin operele lor şi, de ce nu?, să evalueze dimensiunea lor valorică. Vor vorbi, de asemenea şi prietenii artistului prezenţi la vernisaj.

Nicolae SAVA

Articolul precedentSportul nemțean în presă și arhive
Articolul următorFilateliştii nemţeni, la Bistriţa-Năsăud