Asociația „Piatra Neamț, te iubesc!” a fost lansată oficial. Galerie foto

Asociatia Institutul Social Cultural „Piatra Neamț, te iubesc!”, a fost lansata oficial miercuri, 09.03.2016, la hotelul Central în The Library Bar. Manifestarea s-a desfasurat în prezenta a peste 150 de spectatori.
Evenimentul a fost marcat printr-un concert care a încântat asistența, susținut de Maria Răducanu şi formația sa, un artist extrem de apreciat nu numai în România ci şi în marile capitale europene.
Asociatia „Piatra Neamt, te iubesc!” este formata in cea mai mare parte din tineri voluntari şi îşi propune, aşa cum a mai făcut-o şi până acum, să se implice printre altele, în cazurile sociale, să promoveze cultura, sa inițieze acțiuni de pastrare a unui mediu curat, într-un cuvânt să contribuie la dezvoltarea oraşului Piatra Neamț necondiționat, aşa cum spune şi unul dintre sloganuri: „Piatra Neamt, te iubesc necondiționat!

Textul și fotografiile au fost puse la dispoziție de organizatori

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Primele rezultate la Evaluarea Națională afișate cu o zi mai devreme. Situația în regiunea de Nord Est

Primele rezultate pentru Evaluarea Națională la clasa a VIII-a...

Temperaturi extreme, animalele de companie suferă și ele. Sfaturi pentru proprietari

În contextul codului roșu de caniculă, unul care afectează...

Înalt prelat al Bisericii Ortodoxe, înmormântat la Mănăstirea Neamț. Cine a fost episcopul Emilian Crișanul

Episcopul Emilian Crișanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a fost...

Un tânăr internat la Secția Psihiatrie din cadrul SJU Piatra Neamț și-a luat viața

Un pacient al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț...

ANAF recurge la notificarea de alertare a firmelor cu datorii la buget. Ce se stipulează în noul act normativ

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat o...