0:00

Asociația Magistraților din Neamț- poziție tranșantă privind statutul judecătorului, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAsociaţia Magistraţilor din România – Filiala Neamţ, prin membrii săi, susţine Rezoluţia din data de 29 mai 2017, adoptată de judecătorii de la tribunalele din ţară, prin reprezentanţi, reuniţi în cadrul întâlnirii semestriale a preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de tribunale, organizată de C.S.M.

De altfel, Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Neamţ a adoptat, cu unanimitate de voturi, Hotărârea nr.7 din 07.06.2017 privind susţinerea măsurilor identificate prin Rezoluţie care au ca scop întărirea garanţiilor de independenţă a sistemului judiciar.

Astfel, semnatarii Rezoluţiei au solicitat consolidarea statutului judecătorilor prin separarea imediată a atribuţiilor Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, precum şi cu privire la organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor în sensul ca acestea să aparţină distinct celor două Secţii ale Consiliului, respectiv Secţiei pentru Judecători în privinţa judecătorilor şi instanţelor judecătoreşti şi Secţiei pentru Procurori în privinţa procurorilor şi parchetelor.

Recunoaşterea acestei garanţii ar conduce la o consolidare a independenţei judecătorilor, singurii care înfăptuiesc justiţia, acest lucru nefiind pe deplin posibil cât timp cariera le este hotărâtă prin alte mecanisme decât cele proprii puterii judecătoreşti.

Solicităm judecătorilor – membri în Consiliului Superior al Magistraturii să denunţe şi să se delimiteze de orice încălcări ale dispoziţiilor legale, având această obligaţie faţă de întregul corp de judecători pe care-l reprezintă, dar şi faţă de societatea românească în favoarea căreia îşi exercită funcţia public.

Întrucât JUDECĂTORUL are un rol hotărâtor în statul de drept, solicităm tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice implicate în reglementarea statutului judecătorului, precum şi în organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti să dispună măsurile necesare în acest scop, începând cu consolidarea rolului şi atribuţiilor Secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.”

 Preşedinte AMR Neamţ,

 Judecător Valentina Baciu

Articolul precedentCopii loviți de ambulanță și ”aruncați” în altă mașină
Articolul următorVIDEO Percheziţii la persoane suspectate de contrabandă cu ţigări
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.