Asigurare RCA obligatorie pentru trotinete și biciclete electrice

Asigurare RCA obligatorie pentru trotinete și biciclete electricePosesorii de trotinete și biciclete electrice vor fi obligați să încheie polițe de răspundere civilă auto după ce normele au fost adoptate în parlament. Votul decisiv a fost dat pe 22 octombrie de către Camera Deputaților, în condițiile în care până acum aceste vehicule erau exceptate de la încheierea unei polițe RCA. Proiectul de lege transpune în legislația națională prevederi unei directive a Parlamentului European. Noile norme extind definiția vehiculului prin raportare la criterii de natură tehnică. Chiar dacă nu sunt supuse înmatriculării și înregistrării, trotinetele și bicicletele electrice cât și alte vehicule similare vor trebui să încheie polițe RCA.

Proprietarul sau utilizatorul unui vehicul care staționează în mod obișnuit în România încheie și menține în valabilitate o asigurare RCA pentru a acoperi riscurile care decurg din utilizarea acestuia. Sunt exceptate de la obligativitatea încheierii unui contract RCA persoanele fizice și juridice care utilizează vehicule exclusiv în cadrul evenimentelor și activităților sportive cu motor, inclusiv al curselor, al competițiilor, al antrenamentelor, al testărilor și al demonstrațiilor care se desfășoară în România într-o zonă cu acces restricționat și demarcată, atunci când organizatorul evenimentului sportiv sau o altă parte a încheiat o asigurare facultativă sau dispune de un instrument de garantare alternativ care acoperă prejudiciile provocate de către vehicule oricărei părți terțe, inclusiv spectatorilor și altor persoane prezente, dar care nu acoperă neapărat prejudiciile produse conducătorilor auto participanți și vehiculelor acestora”, conform proiectului.

Proiectul a fost adoptat în forma venită de la Guvern fiind eliminate amendamentele adoptate de Senat, iar cele depuse de deputați au fost respinse. În document se mai reglementează limitele minime de despăgubire și referința acestora în lei la cursul indicat în directivă, precum și modalitatea de control a asigurării RCA.

Reamintim că în Piatra Neamț s-a dispus retragerea acordului de amplasare deținut de firma ce închiriază trotinete electrice pentru municipiu, după un accident în care un adolescent de 15 ani și-a pierdut viața (amănunte aici).

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Acțiuni ale poliției în Neamț. Două rețineri și o încarcerare

Polițiștii nemțeni au pus în aplicare mai multe măsuri...

Bărbat prins la Roman cu zeci de litri de substanțe toxice

Polițiștii din Roman au depistat în flagrant un bărbat...

Iași. Rețineri DIICOT pentru acuze de trafic de minori și proxenetism

Două persoane, o femeie de 20 de ani și...

Alerte despre copii dispăruți, restricții rutiere și vreme severă, pe panourile publice din 17 orașe

Alertele emise de Ministerul Afacerilor Interne despre copii dispăruți,...

Acțiuni ale poliției în Neamț. Două rețineri și o încarcerare

Polițiștii nemțeni au pus în aplicare mai multe măsuri...

Bărbat prins la Roman cu zeci de litri de substanțe toxice

Polițiștii din Roman au depistat în flagrant un bărbat...

Alerte despre copii dispăruți, restricții rutiere și vreme severă, pe panourile publice din 17 orașe

Alertele emise de Ministerul Afacerilor Interne despre copii dispăruți,...

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Cappadocia, într-o...