Viorica Ciucanu este un nume relativ nou în plastica nemţeană, deşi activitatea ei expoziţională din ultimii şase ani, e drept mai puţin mediatizată, e remarcabilă prin frecvenţă şi valoare: 2007 – expoziţii la Biblioteca Judeţeană G. K. Kirileanu (2 expoziţii), o tabără de creaţie româno-franceză şi un Concurs de pictură la Şcoala de Artă din Piatra-Neamţ; 2008- expoziţii la Piatra-Neamţ (Consiliul judeţean, Biblioteca judeţeană, Clubul Artelor), Suceava şi Târgu-Jiu; 2009-expoziţii la Teatrul Tineretului şi Galeria Centrului de Cultură Carmen Saeculare); 2010 – expoziţii la: Consiliul judeţean Neamţ, Galeria Centrului de Cultură Carmen Saeculare, Ottawa (Canada); 2011- expoziţii la Biblioteca Judeţeană G.K.Kirileanu (ALBASTRU), Galeria Mall; 2012 – expoziţii la Biblioteca Judeţeană G.K.Kirileanu (MEDITERANA), Hotel Ceahlău (Nuanţe), Alba Iulia; 2013 -expoziţii la Biblioteca Judeţeană G.K.Kirileanu (CONTEMPLIND), Galeria CAR Pensionari (MEDITERANA). Are lucrări în colecţii particulare din ţară şi din Germania, Canada şi Italia.
Artista este o munteancă de pe Valea Muntelui (născută la 24 septembrie 1961 la Buhalniţa-Neamţ), ceea ce explică în parte dragostea declarată a artistei pentru peisajul montan din CONTEMPLIND.
Dacă Ceahlăul a avut o extraordinară bibliografie artistică în proză, în versuri, în mituri şi legende, în studii etnografice şi ştiinţifice, în ultimii ani bibliografia artistică a muntelui sfânt a cuprins şi domeniul plasticii, mai toţi pictorii din Neamţ dedicând tablouri acestui munte faimos şi unic.
Spre deosebire de ei, Viorica Ciucanu nu se mărgineşte la panoramări generoase, la cadre largi care să cuprindă şi să surprindă ceva din măreţia masivului, ci se opreşte la fiecare stâncă, traducându-i plastic conturul, legendele, miturile şi riturile, practic identitatea proprie. De aici un monumental curios, în care perspectiva e înlocuită de detaliul adesea minuţios, totul strângându-se în prim planuri generoase, stânca devenind un fel de sinecdocă pentru munte, dar şi hiperbolă augmentativă. Adesea teluricul e înlocuit de geologic.
Prezenţa omului e rară: o şosea cât o potecă strecurându-se printre munţi maiestoşi, ca printr-un defileu sau canion, de fapt chei, alteori o construcţie (casă, cabană?) abia ghicită trădând parcă un omenesc refugiat în singurătate, un schit într-un peisaj hibernal. Măreţia naturii a alungat parcă amprentele umanului, devenind preistorie sau preimagine, o lume remarcabilă prin virginitatea ei.
În schimb mediterana ne contrazice brutal: în concepţia artistei, Mediterana nu e doar o mare sau un lac regional (la scara şi nivelul globului), ci o civilizaţie singulară, excepţională, un amestec unic de cultură, maurii, spaniolii, francezii, magrebienii, propunându-ne oraşe de vis, când metropole nocturne luminate feeric, când străzi pline de poezie, de mister şi de culturi suprapuse, stratificate orizontal, nu vertical, oraşele putând fi Barcelona sau Marsilia sau oricare alt port mediteranean. Acum omul înaintează în flux nemilos spre cer şi spre mare, cotropindu-le suav.
Pictura Vioricăi Ciucanu devine astfel o pictură de intimitate şi de atmosferă, ca şi cum ar picta într-un spaţiu limită, cum ar fi un atelier de exemplu.
Ca tehnică picturală, aş aprecia că artista nu se fereşte de contraste puternice, deşi – albastrul de pildă – cunoaşte infinite nuanţe, de la ultramarin la cerruleum, iar ocrurile înotă elegant în griuri colorate.
Adesea tablourile Vioricăi Ciucanu par vitralii moderne, pentru că între culorile clasice se infiltrează negrul, delimitând astfel planurile picturale, individualizându-le dar şi unificându-le. Tehnica artistei cuprinde însă suprapuneri de culoare (să le numim treceri) impresia fiind cea de crud, de culori ce nu se întâlnesc cu uleiul, rezultând o strălucire mată, spectaculoasă şi profundă.
Prin frecvenţă, prin unitatea compoziţională şi inteligenţa cu care îşi concepe expoziţiile şi deci apariţiile, prin realizările ideatice şi plastice ale multor lucrări, Viorica Ciucanu îşi probează din plin profesionalismul, notorietatea riscând să se transforme în timp în celebritate, deşi artista modestă, se declară „eleva tuturor Muzeelor şi galeriilor de artă din lume.”
Cu siguranţă despre Viorica Ciucanu şi pictura ei se va vorbi mult mai mult de acum încolo, în termeni din ce în ce mai elogioşi.
Lucian STROCHI
