Primarul Daniel Harpa va fi prezent la Parlamentul European, în perioada 20-21 martie, alături de o delegație de alți 25 de primari din Neamț. Vizita are loc în urma inițiativei președintelui Consiliului Județean (CJ) Neamț, la invitația europarlamentarilor PSD Corina Crețu și Victor Negrescu. În cadrul vizitei vor avea loc întâlniri cu cei doi europarlamentari români și se vor dezbate proiecte cu finanțare europeană.
“În perioada 20-21 martie, voi fi prezent la Bruxelles la invitația europarlamentarului PSD Corina Crețu și a europarlamentarului PSD Victor Negrescu, alături de alți 25 de primari din județul Neamț. Trebuie menționat că această vizită vine și la inițiativa președintelui Consiliului Județean, Ionel Arsene. Delegația din care fac și eu parte va participa la două întâlniri la Parlamentul European. În prima zi vom avea o conferință pe Proiectul Smart Cities, iar a doua zi vom avea o întâlnire cu doamna parlamentar Corina Crețu, urmată de o vizită la Parlamentul European. Tot în aceeași zi ne vom întâlni și cu europarlamentarul Negrescu pentru a discuta proiectele cu finanțare europeană. Pe 22 vom fi acasă. Din delegație fac parte primarul de la Bicaz, primarul de la Roznov, dar și primari de comune”, a declarat primarul oraşului Târgu Neamţ. (C.T. STURZU)
Oportuna excursia. Daca se poate, publicati lista completa cu primarii participanti la aceasta vizita.