A ars shaormeria de la piciorul telegondolei. Galerie foto

Shaormeria de la staţie de pornire a telegondolei, situată în Piaţa Gării din Piatra-Neamţ, a ars în noaptea de 28 spre 29 iunie. Pompierii au fost anunţaţi la ora 1,49 şi s-au dus la intervenţie cu 3 autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD. Incendiul a fost localizat și lichidat în scurt timp.

„Au ars mobilierul din bucătărie, tavanul casetat, pe o suprafaţă de 20 mp, un monitor, două cuptoare cu microunde, o uşă termopan, instalaţia electrică, două camere de supraveghere, un frigider şi pereţii”, a declarat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs din cauza unei hote lăsate în priză. Pagubele au fost estimate la 15.000 de lei.

C.M.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Bacău&Neamț Polițiștii, din nou pe DN 15

Polițiștii desfășoară astăzi o nouă acțiune pe DN15, pentru...

Iași. Foto. Incendiu provocat de copii în apropierea casei!

Pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină pentru...

Botoșani. Foto. Tânăr accidentat grav după o coliziune la Vlădeni

Duminică, 3 octombrie 2026, un apel la 112 anunța...

Botoșani. Foto. A pierdut 40 tone de furaje din cauza unui foc de miriște. Pompierii și voluntarii au luptat patru ore cu focul!

Un incendiu s-a produs, vineri, 2 octombrie 2026, după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Crasnaleuca, din județul Botoșani. Un depozit de furaje, situat într-o fermă, a fost cuprins de flăcări, după ce în apropiere cineva a dat foc la resturile vegetale de pe o miriște.