Aproape 600 de copii maltratați, anul trecut – cazuri oficiale în Neamț

Aproape 600 de copii maltratați, anul trecut - cazuri oficiale în NeamțCazurile de violență psihică, verbală și fizică, inclusiv sexuală, asupra copiilor cresc de la an la an. De multe ori nu ajung să fie cunoscute oficial, fiind un subiect tabu pentru multe familii, acoperit de neputință, rușine, indiferență și de multe ori de lipsa alternativelor. Oficial, în anul 2021, potrivit datelor publicate de Serviciul pentru Copilul Maltratat din județul Neamț se cunosc 586 de copii umiliți, bătuți, neîngrijiți, abuzați și agresați sexual, o creștere cu 80 a copiilor abuzați față de anul 2020.

Din analiza pe cifre, oferite de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț, mai reiese că aproape jumătate din cazurile care au ajuns pe masa serviciului specializat sunt cazuri de neglijență, 247 de copii suferind de traume vizibile unele chiar și în ani. Și aici creșterea este evidentă – cu 43 de cazuri mai multe decât în anul precedent. Bătaia continuă să fie o practică în unele familii, iar cazurile în care această umilință profundă a depășit orice limite se regăsește în cele 77 de situații anchetate de Protecția Copilului, față de 58 de cazuri în anul precedent.

Numărul copiilor abuzați sexual aproape s-a dublat, anul trecut: 48, față de cele 29 semnalate cu un an în urmă. Cu forme mai subtile de maltratare se cunosc 148 de copii, din categoria celor agresați emoțional (aproape cât în anul precedent, cu 134 de cazuri). La care se adaugă 8 copii exploatați prin muncă, față de 6 în urmă cu un an și 29 de copii care au comis infracțiuni, cam cât în anul precedent (27 de cazuri).

Anchetele sociale și evaluările făcute pe fiecare caz în parte au condus la măsuri extreme pentru 77 de copii, care au fost luați în regim de urgență din familii și dați în plasament sau în instituțiile statului. Doar două mămici minore și-au păstrat copiii spre creștere, în regim de protecție. „Au fost dispuse și 6 măsuri de supraveghere specializată în familie precum și măsuri de protecție de urgență și pentru două cupluri mame-copii, mamele fiind minore. În anul de dinainte, s-au instituit 44 de măsuri de protecție specială în regim de urgență, cei mai mulți copii ajungând de asemenea la asistenți maternali sau în centre”, potrivit DGASPC Neamț.

Aproape 600 de copii maltratați, anul trecut - cazuri oficiale în NeamțCa instituție care are menirea de a rezolva astfel de situații, Protecția Copilului semnalează înmulțirea sesizărilor și încurajează apelarea la linia telefonică gratuită pusă la dispoziție, recent, în toată țara. „Creșterea numărului de abuzuri, gravitatea cazurilor și mai ales faptul că abuzatorii sunt aproape întotdeauna părinții ori persoane foarte apropiate copilului ar trebui să ne îngrijoreze și să determine pe fiecare dintre noi să intervenim și să semnalăm orice situație de acest fel. Faptul că tot mai multe persoane sunt informate, au încredere în noi și ne raportează cazurile de abuz reprezintă un semnal pozitiv care demonstrează, totuși, că societatea este din ce în ce mai implicată și nu mai asistă pasivă la suferințele copiilor“, a declarat Cristina Păvăluță, șefa DGASPC Neamț (foto).

C.I.

Autor:

Ultima ora

Guvernul apasă temporar frâna, acciza la motorină scade la 25%

Motorina va avea, pentru două săptămâni, o acciză mai...

STPN simplifică accesul elevilor la abonamentele gratuite pentru transportul public

Societatea Transport Public Neamț (STPN) continuă demersurile pentru simplificarea...

Tradiții și obiceiuri de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuită pe 29 august,...

VIDEO. Se lucrează la reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 – cea mai mare din Piatra-Neamț

Cea mai mare școală gimnazială din municipiul reședință de...

Autoturism de 200.000 lei furat din Germania, descoperit la Vama Albița

Un autoturism în valoare de 200.000 de lei, care figura în baza de date ca fiind furat din Germania, a fost descoperit de polițiștii de la Punctul de Trecere a Frontierei Albița la un control de rutină.

Guvernul apasă temporar frâna, acciza la motorină scade la 25%

Motorina va avea, pentru două săptămâni, o acciză mai...

STPN simplifică accesul elevilor la abonamentele gratuite pentru transportul public

Societatea Transport Public Neamț (STPN) continuă demersurile pentru simplificarea...

Tradiții și obiceiuri de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuită pe 29 august,...

Autoturism de 200.000 lei furat din Germania, descoperit la Vama Albița

Un autoturism în valoare de 200.000 de lei, care figura în baza de date ca fiind furat din Germania, a fost descoperit de polițiștii de la Punctul de Trecere a Frontierei Albița la un control de rutină.

Accident la Oglinzi. Un bărbat a fost rănit

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din...

Incendiu izbucnit într-un apartament de la parterul unui bloc din Piatra Neamț

Actualizare: La finalul intervenției pompierii militari au cercetat și...