Apa Serv ia apa în tot Romanul

Prin rețeaua internă a Romanului de transmitere a mesajelor de interes public prin SMS, romașcanilor ce sunt abonați la acest sistem, primarul Laurențiu Leoreanu le anunță sistarea de către Apa Serv a apei.

Astfel, alimentarea cu apă a municipiului va fi oprită miercuri, 2 aprilie, între orele 8 și 16, “din motive tehnice”. Din păcate, edilul municipiului a declarat anterior că sectorizarea orașului, astfel încât intervențiile pe rețele să afecteze doar zona respectivă și nu întreaga populație nu-și dovedește deocamdată eficiența, deoarece Apa Serv nu a reușit să realizeze decât închiderea a 7 zone din totalul de 11.

Cea mai complicată operațiune și pentru care nu s-au găsit încă soluții vizează cartierul Smirodava, acolo unde edilul spune că sectorizarea nu poate fi coordonată dintr-un singur punct. În plus, lucrarea de înlocuire a rețelei de pe bulevardul Republicii, ce va fi începută în acest an, mai ridică o altă problemă. Iar ultimul impas îl reprezintă lucrările pe proiectul european de extindere a rețelei de canalizare în cartierul Lipovenesc.

Anunțul privind sistarea apei în data de 2 aprilie a fost publicat, ieri după-amiază, și pe site-ul companiei, la adresa www.apaserv.eu, acolo unde pot fi găsite informații și despre avariile din oraș. (C. MATEI)

Autor:

Ultima ora

Închisoare cu executare pentru un accident soldat cu decesul a doi tineri

Magistrații din cadrul Curții de Apel Bacău au soluționat...

Festival internațional de teatru francofon la C.N. „Petru Rareș” Piatra-Neamț

Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra-Neamț va găzdui, joi,...

Vaslui. Femeie rănită în urma unui incendiu izbucnit la locuința sa

Casa unei femei din localitatea Berezeni a luat foc...