Apa Serv amenință Piatra-Neamț!

apa serv casierieCompania Apa Serv amenință cu faptul că municipiul Piatra-Neamț este pasibil de a plăti daune cu multe zerouri, dacă reprezentanții acestuia nu vor acorda aviz de săpătură pentru extinderea rețelei de apă pentru tronsonul de pe strada Petru Movilă. Subiectul, dezbătut pe larg în Mesagerul de Neamț – aici – scoate la iveală lipsa comunicării dintre autorități și, inevitabil, efectul acesteia, se va concretiza în pierderi de milioane de euro.

Apa Serv invocă faptul că sunt blocați în a duce la bun sfârșit clauzele contractului pe care îl manageriază, iar reprezentanții primăriei faptul că nu vor să fie dărâmate, la propriu, investițiile în infrastructură. Consecințele ar putea apărea în accesare celui de-al doilea proiect major pe care Apa Serv trage speranțe că îl va gestiona.

Luminiţa MARCOCI
Luminiţa MARCOCI

„Singura noastră șansă pe care am discutat-o și ce ne-a propus casa de avocatură este, dacă nu se poate găsi înțelegere între cele două părți, județ și municipiu, o acțiune prin care să încercăm obligarea municipiului la emiterea autorizației de săpătură cu solicitarea unor daune. Daune pe care noi le cifrăm, în cazul fericit, la o corecție de 25% pe contractul CL1 și în cazul nefericit la o corecție de 100%, pe același contract cu impact și asupra întregului proiect major prin care nu mai îndeplinim condiționalitățile dacă nu executăm această lucrare. Am făcut numeroase corespondețe, inclusiv de la Ministerulu Fondurilor Europene. Se pare că o parte de culpă ar aparține municipiului care a gestionat primul proiect. E vorba de reabilitarea drumului”, a precizat Luminița Marcoci, șef Oficiu juridic. (M.T.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Accident în Botești. Doi motocicliști au ajuns la spital

Doi bărbați au fost răniți într-un accident produs duminică,...

Prețul la benzina standard a trecut de 10 lei pe litru. Motorina standard e aproape 11 lei/litru

Prețurile la carburanți continuă să crească și, în condițiile...

Bacău&Neamț Polițiștii, din nou pe DN 15

Polițiștii desfășoară astăzi o nouă acțiune pe DN15, pentru...

Iași. Foto. Incendiu provocat de copii în apropierea casei!

Pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină pentru...

Botoșani. Foto. Tânăr accidentat grav după o coliziune la Vlădeni

Duminică, 3 octombrie 2026, un apel la 112 anunța...