Liberalii democrați din ALDE Neamț și-au făcut agenda de lucru pornind de la cele mai grave probleme care au afectat municipiul reședință de județ, în special apa. Apa de toate felurile și sub toate aspectele, pornind de la avaria care a paralizat orașul și a lăsat pietrenii pe uscat vreme de patru zile și terminând cu poluarea, fie pe Cuejdi – unde peisajele de natură moartă cu multe PET-uri sunt la ordinea zilei -, – fie în sursele de alimentare cu apă, cum e lacul Bâtca. La finalul unei săptămâni de lucru, Constantin Iacoban, coordonatorul județean al ALDE pentru acest an electoral, s-a întâlnit cu viceprimarul Cătălin Misăilă.
”Împreună cu colegul meu, viceprimarul Cătălin Misăilă, am avut o întâlnire de lucru ce a fost axată pe teme de actualitate despre problemele municipiului Piatra Neamț și ale județului. Printre acestea, s-a aflat problema alimentării cu apă a orașului reședință de județ, alimentare ce a avut o sincopă de trei, chiar patru zile în a doua parte a săptămânii trecute. O altă problemă discutată a fost starea în care se află, din punct de vedere al protecției mediului, zone precum albia râului Cuiejdi, malurile lacului de acumulare Bâtca Doamnei, dar și masivele Cozla și Pietricica. De asemenea, au fost analizate și aspecte economice din viața societăților comerciale ale municipiului și județului Neamț. Dincolo de probleme, am încercat să căutăm, împreună soluții viabile”, a declarat Constantin Iacoban.
(D.O.)