Anunț public de solicitare din partea Arhiepiscopiei Iașilor

Arhiepiscopia Iașilor anunţă publicul interesat asupra iniţierii procesului de Elaborare PUZ privind construire „Ansamblu de învățământ Varlaam Mitropolitul (grădiniță, școală clasele I-XII și funcțiuni conexe), sistematizare vertical, accese, branșamente și racorduri”, propus a fi amplasat în punct „Frăsinel” – comuna Gârcina, municipiul Piatra Neamț și comuna Girov – localiatea Tururești, județul Neamț.

Informaţiile privind potenţialul impact asupra mediului pot fi consultate la sediul D.J.M. Neamț din mun. Piatra Neamţ, P-ţa 22 Decembrie, nr. 5, în zilele de luni – joi, orele 9:00 – 14:00 şi vineri, orele 9:00 – 12:00.

Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul DJMNT, în termen de 15 zile de la data publicării prezentului anunţ, în zilele de luni – joi între orele 9:00 – 14:00  şi vineri între orele 9:00 – 12:00.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Exercițiul CROSSFLOOD FSX a intrat în faza operațională

Exercițiul internațional de protecție civilă „CROSSFLOOD FSX”, desfășurat în...

Știre actualizată. Femeie ucisă de concubin. Bărbatul s-a aruncat de la etajul 4

Actualizare 30 septembrie: Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț...

Neamț. Ancheta de Circulație „Origine – Destinație”

În toamna aceasta, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii...